MULINETELE POTRIVITE PENTRU PESCUITUL LA ȘTIUCĂ

Mulinetele între 2500 și 3000 – la pescuitul din barca Mulinete între 3000 și 4000 – la pescuitul de pe mal NALUCI POTRIVITE PENTRU PESCUITUL ȘTIUCII: Linguri oscilante Voblere floating Rotative Twistere Spinnerbait DIMENSIUNI LEGALE RETINERE ȘTIUCĂ:  40 cm PONTURI ȘI CURIOZITĂTI Știuca nu are alți prădători în afară de om în lanțul trofic Cea mai mare știucă prinsă vreodată: 133 cm, 26.7 kg (Lukas Matejka – Cehia) Viteza de deplasare: 13-16 km/h

PRESIUNEA ATMOSFERICĂ ÎN PESCUITUL LA ȘTIUCĂ

Majoritatea peștilor reacționează la diferențele de presiune atmosferică. Știuca  nu face excepție. La presiuni atmosferice scăzute va fi apatică însa va tinde să-și arate “colții” odată cu creșterea presiunii atmosferice.  ECHIPAMENT ȘI TEHNICI DE PESCUIT LA ȘTIUCĂ Știuca ocupă locuri fruntașe pe lista pescuitului la răpitor. Motivele sunt cât se poate de simple: este un pește agresiv care atacă cu putere și opune o rezistență deosebită, oferind pescarilor un drill de neuitat. LANSETELE POTRIVITE PENTRU PESCUITUL LA ȘTIUCĂ Pescuitul la știucă presupune, așadar, o dotare pe măsură. Astfel lansetelerecomandate se încadrează în categoria medium, medium heavy și heavy.  Medium: 7-28g Medium-Heavy: 10-30g Heavy: 15 – 50g Categoria lansetei e dată de 2 factori: greutatea nălucilor și greutatea peștilor. Evident, și acești 2 factori depind de apele pe care pescuim și ce exemplare ascund.  Ca lungime, lansetele recomandate: – între 1,9 și  2,1 metri pentru pescuitul din barcă – între 2,4 și 2,7 metri pentru pescuitul de pe mal.

COMPORTAMENTUL ȘTIUCII ÎN FUNCTIE DE SEZON ȘI TIP DE APĂ

Știuca este un pește teritorial, lucru care îl face să trăiască în aproximativ aceleași zone toată viața.  Când vine vorba de vânătoare, știuca are un comportament foarte specific. Are capacitatea de a petrece foarte mult timp aproape inertă, camuflată în vegetație și de a se catapulta brusc asupra prazii, când aceasta se află în apropiere.  Se hrănește, cu precădere, mai intens, de două ori pe zi, dimineața și seara.  Știuca își atacă prada din lateral după care o întoarce astfel încât să o poată înghiți cu capul înainte. Când atacă animale mai mari caută să le înece înainte de a le devora.  Se pare că știucile de dimensiuni mai mici vânează în “haite”, asemenea lupilor, și prin ambuscadă. Un motiv plauzibil ar fi acela că sunt vulnerabile în fața știucilor mai mari. Se știe deja că știucile sunt “canibale” existând năluci care imită cu exactitate aspectul lor. Știucile de mari dimensiuni “acoperă” teritorii mai mari pe care le survolează în căutarea de bancuri de pești-pradă.    În privința apei și a condițiilor atmosferice, știucile sunt mai active în ape limpezi, când nu plouă. În zilele însorite vizibilitatea știucii crește astfel poate observa obiectele mișcătoare (în special cele care lucesc sau sunt viu colorate) de la o mai mare distanță.  PESCUITUL LA ȘTIUCĂ PE PERIOADA VERII Pe perioada verii știuca petrece mai mult timp in apă adâncă unde caută temperaturi mai scăzute și invariabile.  PESCUITUL LA ȘTIUCĂ PE PERIOADA IERNII Iarna, știuca vânează în preajma malului, în și lângă vegetație. De regulă, indiferent de anotimp, în zilele însorite se deplasează în zonele cu adâncime mică iar în zilele cu vânt puternic migrează în zone mai îndepărtate de mal.

HABITATUL ȘTIUCII

Stiuca se găsește în apele dulci stătătoare dar și în raurile cu un curs lin, din zonele temperat continentale ale emisferei nordice. Prefera zonele cu vegetatie bogata din lacuri, iazuri și bălți.  HRANA STIUCII Știuca este un prădător de temut atât pentru celelalte specii de pești cât și pentru alte animale din preajma apei (broaște, rațe, vidre, etc.).  Atacă aproape orice mișcă în apă, motiv pentru care unii pescari sunt de părere că nu contează atât de mult nălucile folosite cât poziționarea acestora în raza de acțiune a știucii.   Din meniu fac parte roșioara, carasul și bibanul.  Lucru mai puțin știut este că știuca poate consuma lipitori, crustacee și chiar insecte, motiv pentru care în unele tari știuca se pescuieste “la muscă”. DEPUNEREA ICRELOR Știuca da icre primul dintre toți pestii de apa dulce. Femelele depun icre la împlinirea vârstei de 3 ani și o lungime a corpului de 35-40 cm, masculi, de dimensiuni inferioare lor devin potriviți pentru reproducere cu 1,2-5 g mai târziu. Timpul de depune a icrelor in regiunile sudice scade la sfârșitul lunii februarie – începutul luni martie, după topirea ghetii, odată cu declansarea inundatiilor. In lacuri, depunerea are loc mai tarziu, deoarece stratul de gheata durează mai mult in ele. Temperatura apei in acest caz corespunde cu 3-7 grade C. Spre deosebire de alți pesti care depun icre in funcție de vechime, eroinele noastre urmeaza ordinea inversa – de la cel mai mic care depun icre primul, pana la cel mai in varsta, completând ciclul de 4 săptămâni de depunere a stiucilor.

CARACTERISTICI FIZICE ALE ȘTIUCII

ASPECT  Datorită formei sale de “torpilă”, se deosebește foarte bine de alte specii de pești. Are un corp acoperit cu solzi mici, alungit, subțire, de obicei de nuanțe maslinii sau cenușiu-cafenii (în funcție de apă), cu pete deschise la culoare, asemeni abdomenului sau.  Este prevăzut cu o înotătoare dorsală și una anală, ambele dispuse aproape de coada, care, la randul ei, este bifurcata, cu lobi egali. Toate înotatoarele sunt pătate iar cele din partea inferioară au, de obicei o nuanță portocalie.   Forma capului îi oferă o particularitate deosebită: este turtit și se aseamănă cu botul unei rațe.  Pentru ca este un prădător feroce, știuca dispune de o gură prevăzută cu mulți dinți deosebit de ascuțiți. Până și limba este prevăzută cu dinți, astfel că trebuie manevrată cu atenție.  Diferența cea mai evidentă dintre masculi și femele ține de dimensiuni, femelele având corpul mai mare. Ambele genuri cresc constant pe parcursul vieții iar maturitatea sexuală o ating aproximativ în jurul vârstei de 3 ani, lucru bine de știut în vederea protejării perpetuării acestei specii. INMULTIRE Știuca se împerechează primăvara și depune icrele atunci când temperatura apei atinge în jur de 9°C (februarie-martie). Icrele, în număr foarte mare (din care doar aprox 5% supraviețuiesc), se fixează de vegetație și rămân acolo până la stadiul de puiet, când coboară pe substrat.

TEHNICI DE PESCUIT ȘI ECHIPAMENT ÎN PESCUITUL LA ȘALĂU

Pescuitul șalăului la spinning presupune căutarea locurilor în care acesta se află. Așadar, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să căutăm acele zone preferate de șalău – curent mediu, structuri, praguri.  În funcție de locație, putem alege să pescuim din barcă sau de pe mal.  LANSETA POTRIVITĂ PENTRU PESCUITUL LA ȘALĂU La pescuitul din barcă, se recomandă o lansetă de 2,7 – 3,3 m, cu acțiune rapidă (A) și cu o putere de aruncare de 5-30g, în funcție de mărimea nălucilor folosite.  În privința firului, puteți folosi un monofilament de 0,22 – 0,27mm sau un multifilament de 0,10-0.15 mm. Acesta din urmă reduce numărul atacurilor fiind mai vizibil sub apă însă mărește precizia cu care simțiti mușcăturile șalăului.  MULINETA POTRIVITĂ PENTRU PECUITUL LA ȘALĂU Mulineta folosită la pecuitul șalăului poate fi de 2000 sau 3000, cu un raport mic de recuperare (șalăul nu are nevoie de viteze mari de recuperare).  Ca tehnică de recuperare a nălucilor, se recomandă tehnica start-stop (sacadat, intermitent), nu liniar și uniform ca la alte specii de răpitori. Șalăului îi place să atace pe căderea nălucii pe substrat.  NĂLUCI POTRIVITE PENTRU PESCUITUL LA ȘALĂU Twistere Shad-uri Voblere (crankbait, lipless sinking, etc.) Swimbaits DIMENSIUNI LEGALE 40 cm PONTURI ȘI CURIOZITĂȚI Se hrănește cu peștișori răniți sau chiar morți Nu trăiește izolat ci în bancuri – unde se prinde unul sunt șanse de mai mulți. Poate avea carnea infestată cu viermele-sârmă.

COMPORTAMENTUL ȘALĂULUI ÎN FUNCȚIE DE SEZON ȘI TIP DE APĂ

Deși este considerat un pește foarte precaut, șalăul este un prădător de ambuscadă. Îi place să stea ascuns în spatele structurilor (pietre, rădăcini, trunchiuri de copaci, praguri) de unde atacă fulgerător peștele-pradă.  Majoritatea pescarilor sunt familiarizați cu “ciocanele” oferite de șalău atunci când atacă momelile artificiale prezentate la spinning.  În cea mai mare parte a timpului, șalăul se hrănește pe fundul apei și atacă peștele “pe cădere”, lucru important de știut atunci când abordăm o partidă la spinning la șalău. Șalăul este foarte activ în timpul zilei, primăvara și toamna, iar în timpul verii rezultatele cele mai bune se obțin în orele de dinaintea răsăritului respectiv apusului. Când cerul este acoperit șalăul poate ataca la fel de bine și în toiul zilei.  Șalăul se ferește de arșița zilelor de vară și preferă să se odihnească, aproape inert, între structuri, urmând să-și facă simțită prezența mai intens dimineața devreme și seara tarziu. HRANA ȘALĂULUI Șalăul este un răpitor de temut, unul dintre cei mai căutați pești când vine vorba de pescuitul la răpitor.  Dacă în prima fază a dezvoltării lor, șalăii se hrănesc cu plancton iar mai apoi cu raci de mici dimensiuni, larve și insecte, odată ajunși la maturitate se hrănesc în principal cu pești de talie mică, obleți și puiet de plătică.  Șalăii tineri atacă orice mișcă, pe când șalăii mai bătrâni selectează cu grijă ce îngurgitează, axându-se în principal pe obleți.  Deși atacă orice viețuitoare care i se pare apetisantă (broaște, raci, larve, insecte, etc.) șalăul nu atacă păsările de apă.  Are un apetit ridicat constant deoarece sistemul lui digestiv este conceput pentru hranire continuă.

CARACTERISTICI FIZICE ALE ȘALĂULUI

Șalăul are un corp cilindric, subțiat către coadă, acoperit cu solți de mici dimensiuni și aspri. Are botul scurt și gura mare, prevăzută cu câte un rând de dinți și câte 2 colți pe fiecare maxilar. Cerul gurii șalăului este prevăzut și el cu mulți dinți.  Șalăul se poate recunoaște ușor și după colorație. Corpul este cenușiu verzui iar spatele este dungat cu cenușiu închis. Burta este albicioasă.  Pe spate este prevăzut cu două aripioare aproape egale ca mărime, pătate cu aceeași culoare ca cea a dungilor de pe cap și spate. Înotătoarea caudală cât și înotătoarele dorsale sunt prevăzute cu șiruri de puncte negre.  Celelallte înotătoare au nuanțe gălbui, albăstrui.  Ochii șalăului sunt mai proeminenți, având irisul de culoare argintie cu numeroase puncte negre.   În apele din România, șalăul crește în medie până la dimensiunea de 40-70 cm și 1-2 kg. În mod excepțional, s-au prins și exemplare mai mari, de aproximativ 100 cm și 15 kg.  Șalăul ajunge la maturitatea sexuală la vârsta de 3-4 ani iar perioada de reproducere începe la finalul lunii martie și ține până în aprilie. Temperatura minimă a apei pentru reproducerea șalăului este de minim 10°C iar cele aprox 300 – 500 de mii de icre le depune în același loc, de regulă pe rădăcinile submersate ale sălciilor. Masculul este cel care în prima fază, apără icrele de alți prădători.  HABITATUL ȘALĂULUI Șalăul este răspândit în majoritatea apelor curgătoare și chiar bălți cu concentrație mică de apă sărată. În România, se găsește în majoritatea râurilor principale (Mureș, Olt, Jiu, Prut, Siret, Someș, Bega, etc.) dar cu precădere în Dunăre.  Se știe că șalăul preferă, în primul rând, apele puternic oxigenate fiind foarte sensibil în această privință.  Șalăul își petrece timpul în ape cu un curent mediu, cu substrat pietros, cu obstacole și structuri …

CARACTERISTICI FIZICE ALE ȘALĂULUI Despre pescuit »

TEHNICI DE PESCUIT ȘI ECHIPAMENT PENTRU PESCUITUL LA PĂSTRĂV INDIGEN

Păstrăvul beneficiază de tratament special. Oficial, la nivel mondial sunt recunoscute doar două tehnici care se pot folosi în cazul său: pescuitul la spinning și pescuitul la muscă artificială (fly fishing-ul sau pescuitul la fly).  SPINNINGUL LA PĂSTRĂV  Este considerat mai facil și mai comod. Există o varietate largă de năluci, lansete, mulinete și echipamente auxiliare (minciog, bagaj, wader, bocanci, etc.) care sunt dedicate acestei specii de pește.  Echipamentul de spinning se încadrează la categoria ultra light. Firele folosite sunt atât monofilamentul cât și firul textil de grosimi mici, fiecare dintre acestea având avantajele și dezavantajele lui.  Lansete: pana la 5-7 grame, moderate sau moderate-fast ca acțiune, între 1,90 m și 2.20 m Mulinete: 2000-3000, cu rată de recuperare mare NALUCI DE PĂSTRĂV Lingurițe: oscilante și rotative  Năluci moi: imitații de larve îmbibate cu arome Voblere: cu corp foarte hidrodinamic, viu colorate, imitații ale peștilor hrană PĂSTRĂV LA MUSCĂ ARTIFICIALĂ/FLY FISHING/PESCUIT LA FLY Tehnica fly fishing-ului presupune multă îndemânare – prezentarea pe luciul apei a unei muște artificiale care să fie suficient de bine așeazată încât să înșele simțurile ascuțite ale păstrăvului.  Echipamentul de fly este creat exclusiv pentru pescuitul păstrăvului (sau somonului), deși se folosește și la pescuitul cleanului. DIMENSIUNI LEGALE 20 cm  PONTURI ȘI CURIOZITĂTI DESPRE PĂSTRĂVUL INDIGEN O femelă produce 2000 de icre/kg Poate atinge vârsta de 20 de ani.

COMPORTAMENTUL PĂSTRĂVULUI ÎN FUNCTIE DE SEZON ȘI TIP DE APĂ

Dieta păstrăvului indigen formată în mare parte din larve și insecte determină interesul ridicat pentru așa-numitul pescuit la muscă sau fly fishing, o tehnică de pescuit din ce în ce mai populară și în România.  Asemenea cleanului, păstrăvul indigen este extrem de sensibil la zgomote și mișcări făcute în apropiere și este capabil să se facă nevăzut instantaneu când detectează potențiale pericole.  Este activ atât ziua cât și noaptea însă comportamentul său este relativ diferit. Cât privește anotimpurile, este important de știut că păstrăvul indigen este inactiv pe perioada iernii, când, din lipsă de hrană și datorită temperaturii reduse a apei, își încetinește considerabil activitatea metabolică. Puietul petrece primul an de viață în bancuri relativ mari, urmând să se detașeze și să devină un răpitor solitar.  Păstrăvul indigen este pe cât de vigilent pe atât de vorace. Atacă aproape orice vietate de mici dimensiuni care îi trece prin fața ochilor (care au avantajul de a fi dispuși în așa fel încât să îi ofere un câmp vizual generos).  Este un pește teritorial vânând pe segmente bine delimitate din curentul apei care depind de dimensiunile râului, adâncime, limpezime, etc. De asemenea, un factor care determină comportamentul său este curentul apei, în funcție de care își reglează aria de atac. Se plasează în preajma structurilor (bolovani, trunchiuri de copaci) pentru a putea ataca și a se putea retrage în ascunzătoare, la adăpost de curent. Expunerea la lumină este și ea un factor care determină comportamentul păstrăvului. În spații puternic luminate, deschise, în zile cu cer senin, el va fi și mai circumspect și va ataca mult mai rar. Toamna, pentru că se pregătesc de boiște (împerechere), păstrăvii își modifică coloritul devenind mai aprins dar și comportamentul. Devine mai puțin fricos și se hrănește mai sporadic.

CARACTERISTICI FIZICE ALE PĂSTRĂVULUI

ASPECT Cu o dimensiune maximă cuprinsă între 20 și 30 cm și o greutate maximă de 600g, păstrăvul se distinge de celelalte specii de răpitori prin câteva trăsături unice.  Are corpul alungit, ușor comprimat pe lateral și acoperit, în mare parte, cu solzi de mici dimensiuni.  Păstrăvul indigen are o gură mare prevăzută cu dinți ascuțiți orientați în interior (chiar și pe limbă și palatin). Botul lui este scurt iar maxilarul superior îl depășește ușor pe cel inferior.  Are înotătoarea dorsală mai scurtă, cu limita dreaptă iar cea anală este ușor concavă.  Celelalte înotătoare sunt scurte și rotunjite iar cea caudală este foarte puțin excavată.  Linia laterală este continuă și vizibilă pe toată laterala.  În privința coloritului, păstrăvul indigen are un colorit variat în funcție de vârstă, sex și alți factori ce țin de mediu. Evident, în apele mai umbrite de vegetație păstrăvul are, de regulă, o culoare mai inchisă. Adulții au spinarea brun-verzuie sau sau de un verde-măsliniu cu pete rotunjite negre sau uneori roșii. Lateralele corpului au nuanțe gălbui iar abdomenul este de un alb-gălbui.  Înotătoarea dorsală și cea caudală sunt cenușii iar cele ventrală și anală cenușii-gălbui.  ÎNMULTIREA  Păstrăvul atinge maturitatea sexuală în jurul vârstei de 3-4 ani iar perioada de reproducere se întinde între octombrie și finalul lui decembrie când temperatura este sub 6-8°C.  Pentru a se reproduce păstrăvii de munte migrează în amonte pe pâraie până aproape de izvoare iar cei din lacuri înoată în amonte pe afluenți.  Pe perioada reproducerii păstrăvii nu se hrănesc și sunt mai viu colorați. După reproducere, adulții revin în zonele din josul apei.   HABITATUL PĂSTRĂVULUI Păstrăvul indigen este răpitorul a cărui mediu specific este constituit de apele curgătoare reci și puternic oxigenate de munte el preferând partea superioară a acestora, până la izvoare și ocazional în lacuri de munte. …

CARACTERISTICI FIZICE ALE PĂSTRĂVULUI Despre pescuit »

TEHNICI DE PESCUIT ȘI ECHIPAMENT – AVAT

Avatul este apreciat de pescarii sportivi datorită comportamentului său agresiv și rezistența pe care o prezintă în drill.  Atacă fulgerător și pleacă în sprint maxim odată ce este agățat.  Înainte de toate trebuie știut că, datorită atacurilor în forță, avatul vă poate rupe firul sau chiar “răpi” lanseta din mână. Din această cauză se recomandă slăbirea frânei mulinetei în prealabil.  Cele mai bune perioade de pescuit la avat sunt primăvara și toamna, fie dimineața devreme, fie spre seară, când avatul este foarte activ și își trădează prezența prin salturi și atacuri gălăgioase.  Se poate pescui și în timpul verii și al iernii, însă cu mai puține rezultate.  Ca locuri preferate de avat, sunt vizate zonele cu curent, în vâltorile produse de structurile prezente în apă (picioare de pod, trunchiuri de copaci, pietre de mari dimensiuni, etc) Tehnica principală de pescuit a avatului este spinning-ul. Mulți pescari de răpitor preferă pescuitul din barcă dar avatul se poate pescui la fel de bine și de pe mal.  Echipamentul recomandat pentru pescuitul avatului are în vedere lanseurile foarte lungi în curent relativ rapid.  Astfel combinația dintre o lansetă cu o lungime cuprinsă între 2.70 m și 3 m (cu acțiune pe vârf și o putere de aruncare între 15 și 40g) și o mulinetă de spinning de mărime medie (2500 – 3000) este una potrivită.  NĂLUCI POTRIVITE PENTRU PESCUITUL AVATULUI: Twistere:  Voblere Blinkere Pilkere Rotative Muște artificiale Culorile preferate de avat: alb, argintiu, argintiu-albastrui, argintiu-verzui, negru,  DIMENSIUNI LEGALE 30 cm  PONTURI ȘI CURIOZITĂTI Puietul avatului este pașnic până la maturitate Atinge maturitatea sexuala în jurul vârstei de 3-4 ani.

COMPORTAMENTUL AVATULUI

Avatul este un pește rapid, recunoscut de pescarii la rapitor pentru atacurile sale fulgeratoare.  Un lucru mai puțin cunoscut este acela că în faza de puiet (până la 6 luni) avatul trăiește împreună cu obleții pe care ajunge să-i consume ulterior la vârsta adultă.  Avatul este un pește teritorial, care vânează cu precădere singuratic, dar care se alătură unor grupuri de avați la vânătoare în perioadele de hrănire intensă, pe perioada primăverii și toamnei.  Avatul își atacă furibund prada, o urmărește până în zonele cu apă mică de lângă mal și face salturi spectaculoase. Acest lucru îi ajută pe pescari să-i recunoască prezența și dispoziția de hrănire.  Avatul migrează în amonte pentru a depune icrele în perioada Aprilie-Mai.

CARACTERISTICI FIZICE ALE AVATULUI

ASPECT Ești pescar de avat? Atunci citește cu atenție ceea ce urmează. Avatul este un pește răpitor din familia Cyprinidae, înrudit cu crapul și carasul, care se deosebește de alți pești prin forma lungă a corpului său, coada bifurcată simetric și gura lipsită de dinți orientată în sus. O altă caracteristică a avatului este aceea că extremele gurii se întind până în dreptul ochilor.  Înotătoarele sale au nuanțe ușor spre roșu-cenușiu, roșu-maroniu. Înotătoarea dorsală este mai mare și ascuțită ceea ce face avatul mai ușor de recunoscut.  Culoarea cenusiu-argintie a avatului îi conferă avantajul de a se putea camufla aproape perfect în mediul acvatic, fiind greu de observat chiar și în apă limpede.  Avatul poate atinge dimensiuni considerabile de până la 1 m lungime și o greutate de 12 kg. Însă, de regulă, mai ales la noi în țară, va avea lungimea medie cuprinsă între 30 și 40 cm și o greutate medie de până la 2 kg.  HABITATUL AVATULUI Fiind un pește de apă dulce, avatul este răspândit cu precădere în râurile din Europa Centrală și de Est.  Avatul preferă zonele puternic oxigenate și limpezi din apele cu curenți repezi. În mod excepțional, se poate găsi ți în ape lin curgătoare și chiar zone fără curent.  În România, avatul se găsește în principal în râurile mari (Mureș, Olt, Prut, etc.) și în Dunăre, – care este considerată limita sudică a arealului său de răspândire – cât și în lacurile învecinate Dunării.  Avatul alege un substrat pietros sau structuri după care se ascunde pentru a putea ataca cu precizie.  HRANA AVATULUI Avatul se hrănește în principal cu obleți, dar uneori își diversifică meniul cu alte specii mici de pești, larve și insecte pe care le culege de pe suprafața apei.

TEHNICI DE PESCUIT ȘI ECHIPAMENT PENTRU CLEAN

Pescuitul la clean poate fi abordat în mai multe feluri. Vom discuta aici în mod special despre pescuitul la spinning al cleanului.  Cel mai important lucru este să ținem cont că acest pește are un anumit tip de meniu în funcție de anotimp. Primăvara și vara preferă insectele, vara racii iar toamna peștișorii adunați în bancuri pentru iernat. Iar iarna, preferă larvele și nimfele.  Odată stabilit meniul principal al cleanului, se va alege și echipamentul de pescui, care este în general încadrat în categoria ultra-light sau medium-light. Alegerea dintre cele două variante se face în funcție de greutatea nălucilor pe care urmează să le folosim.  LANSETELE POTRIVITE PENTRU PESCUITUL LA CLEAN: Lansetele de spinning pentru pescuitul la clean sunt de regulă mici ca lungime și cu acțiune moderată.  MULINETE POTRIVITE PENTRU PESCUITUL LA CLEAN: Dacă râul pe care se pescuiește are un debit moderat, o mulinetă potrivită va avea tamburul de 2000 cu o rată de recuperare de 5.2:1 iar dacă râul are un debit slab o mulineta de 1000 ,1500 va fi ok.  FIRE PENTRU PESCUITUL LA CLEAN Cleanul se poate pescui atât cu fir textil cât și cu monofilament, cu diametru redus, în directă corelare cu nălucile folosite. Deoarece cunosc simțul vizual ascuțit al cleanului, cei mai mulți pescari la spinning aleg monofilamentul (0,14 – 0,18) datorită vizibilității sale reduse sub apă.   NALUCI POTRIVITE PENTRU PESCUITUL CLEANULUI Hrana cleanului fiind atât de variată, va impune o varietate de năluci, de diferite forme și culori. Din fericire producătorii de năluci pun la dispoziție o gamă largă de năluci dedicate cleanului. Acestea pot fi atât reactive cât și soft, în funcție de detaliile locației de pescuit și perioadă.  Regula unanim acceptată este că nălucile trebuie să imite cât mai bine hrana naturală a cleanului atât în ce privește forma, culoarea …

TEHNICI DE PESCUIT ȘI ECHIPAMENT PENTRU CLEAN Despre pescuit »

COMPORTAMENTUL CLEANULUI

Cleanul este considerat a fi cel mai vigilent pește răpitor din țara noastră. Tradiția pescărească spune că are câte un ochi pe fiecare solz.  Pe bună dreptate, cleanul are simțurile foarte dezvoltate când vine vorba de zgomote produse pe mal, umbre pe apă, culori stridente, etc. Odată depistate astfel de lucruri neobișnuite pentru el și care îi produc discomfort, cleanul se retrage în ascunzișuri și nu se mai prezintă la întâlnire cu nălucile pescarilor.  Pe perioada primăverii și a verii, cleanul își face simțită prezența de multe ori zgomotos, vizibil, mai ales atunci când atacă pești-pradă sau când se aruncă după insectele căzute pe luciul apei.  În anotimpul rece însă, cleanul se retrage în grupuri în zonele adânci ale râurilor, hrănindu-se mult mai rar, la adâncime.  Pe perioada iernii, pescarii de staționar îi oferă cleanului caloriile pe care acesta le caută punând în cârlige ficat de pasăre sau viermi.  Un alt lucru important de știut despre clean este că tinde să fie foarte meteo-sensibil, activitatea sa fiind foarte mult influențată de condițiile atmosferice.  Specialiștii includ cleanul în categoria peștilor care se hrănesc mai intens pe timpul nopții.

CARACTERISTICI FIZICE ALE CLEANULUI

Cleanul este un pește răpitor înrudit și el cu crapul și carasul (din familia ciprinidelor) care se găsește pe teritoriul țării noastre și reprezintă un pește-țintă pentru pasionații de pescuit la răpitor.  Cleanul are câteva carecteristici fizice care îl deosebesc de celelalte specii de răpitori.  Are un corp alungit, cilindric, acoperit cu solzi mari argintii cu nuanțe verzui pe spate. Atât forma cât și culoarea corpului îl ajută să se camufleze aproape perfect în apele limpezi în care îi place să trăiască.  Cleanul are capul mic, gros și lat, turtit deasupra, cu fruntea lată și netedă.  Un alt detaliu care îl deosebește pe clean este culoarea portocaliu roșiatică a înotătoarelor pectorale, ventrale și anale. În funcție de vârstă, mediu și anotimp, aceste nuanțe pot varia în intensitate. La exemplarele mai mari, nuanțele vii lipsesc.  Înotătoarea caudală are lobul inferior puțin mai lung decât cel superior (spre deosebire de avat).  Gura cleanului este lipsită de dinți dar este foarte puternică, compensând astfel pentru absența dinților. Este mare, cu buze subțiri, puțin oblică.  Cleanul depune icrele (până la 200 de mii) în lunile aprilie-iunie, la adânc, acestea fixându-se pe pietre și plante, în zone cu curent slab.  Cleanul are o mărime medie cuprinsă între 25 și 30 cm, atingând foarte rar 90 cm. Greutatea obișnuită a cleanului este de 200 g, cu o maximă de 8 kg. HABITATUL CLEANULUI Cleanul este răspândit în apele curgătoare continentale din regiunile de deal și șes. Preferă râurile de dimensiuni medii și mici, cu apă limpede și răcoroasă, cu fund nisipos și pietros. Se poate găsi și în lacuri.  Cleanul are o capacitate ridicată de adaptare la mediu, putând astfel supraviețui în condiții destul de vitrege.   HRANA CLEANULUI Cleanul este un pește omnivor care se hrănește intens, mai ales primăvara și vara.  Din meniul său fac …

CARACTERISTICI FIZICE ALE CLEANULUI Despre pescuit »

TEHNICI DE PESCUIT ȘI ECHIPAMENT – BIBAN

Pescuitul bibanului este foarte atrăgător pentru pescarii la răpitor datorită atacurilor repetate. Odată depistat bancul de bibani, se poate pescui intens pe o perioadă mai lungă de timp.  De regulă, nu e nevoie ca nălucile să fie ornamentate, bibanul atacând și linguri simple, dar care sunt animate energic de către pescari.  Echipamentul folosit poate varia. În general, lansetele care se pretează pentru pescuitul bibanului sunt cele light, cu acțiuni curpinse între 5 și 15g echipate cu mulinete de max 2000. Firul folosit poate fi un monofilament de max 0.16-0.18 sau un fir textil de 0,08 – 0,1 mm. NALUCI POTRIVITE PENTRU PESCUITUL LA BIBAN: Shad-uri Grub-uri Cicade Voblere Linguri oscilante Linguri rotative DIMENSIUNI LEGALE 12 cm PONTURI ȘI CURIOZITĂTI DESPRE BIBAN Durata de viață a bibanului poate ajunge la 20 de ani Este considerat peștele național al Finlandei. Bibanii trăiesc în grupuri ierarhizate, având în frunte 1-2 conducatori

COMPORTAMENTUL BIBANULUI ÎN FUNCTIE DE SEZON ȘI PERIODĂ A ZILEI

Bibanul își petrece prima parte a vieții în bancuri numeroase care se ridică la suprafață pe timpul zilei și coboară la adâncime pe timpul nopții.  Cand ajunge la o lungime de aproximativ 15-20 cm se grupează în bancuri de aproximativ 20 de exemplare urmând ca la maturitate completă să devină solitar.  În prima parte a vieții bibanul este mai pașnic, urmând să devină răpitor la maturitate deplină.  Bibanul este cunoscut pentru curiozitatea sa, el atacând nălucile care i se par interesante, deși nu seamănă neapărat cu ceva din meniul său obișnuit. De asemenea, s-a observat că un biban tras de pescar capturat este urmărit uneori de alți bibani curioși până la barcă sau mal.  COMPORTAMENTUL BIBANULUI IARA/VARA, ZI/NOAPTE Pe perioada iernii, bibanii se retrag în cârduri în locurile mai adânci ale apelor, urmând să revină la comportamentul obișnuit odată cu venirea primăverii.  Totuși, deoarece este unul din peștii care preferă temperaturile mai scăzute ale apei, bibanul este unul dintre cei mai activi pești răpitori pe timpul iernii și mai puțin activ în anotimpul călduros.  Bibanul se hrănește în general pe timpul zilei dar preferă diminețile și serile pentru a se hrăni mai intens, el evitând temperaturile înalte din timpul zilei. Noaptea o petrece ascuns la adăpostul structurilor.  Deoarece are o viteză mare de deplasare, bibanul își poate urmări prada timp îndelungat până când aceasta obosește. Odată înhățat, peștele pradă nu mai poate elibera datorită dinților mulți și ascuțiți ai bibanului.

CARACTERISTICI FIZICE ALE BIBANULUI

ASPECT  Bibanul este un pește de culoare argintiu-verzuie, cu dungi negre pe laterale. Tot ca elemente distinctive, bibanul are o pereche de inotătoare ventrale, înotătoarea anală și cea caudală de culoare roșiatică spre portocaliu. De asemenea, înotătoarele dorsale sunt prevăzute cu țepi.  Are ochii mai mari în comparație cu alte specii de pești.   Ambele maxilare sunt prevăzute cu dinți mărunți și ascuțiți, dispuși uniform. Poate atinge lungimea de 51 cm și o greutate de până la 5 kg însă nu pe teritoriul țării noastre.  Bibanul atinge maturitatea sexuală la vârsta de 3-5 ani și se reproduce începând cu luna martie când apa atinge temperatura de 7- 8 °C până în lunile mai-iunie. Depune între 12 și 13 mii de icre.  În general, la finele primului an de viață bibanul devine răpitor începând să se hrănească cu alți pești de mici dimensiuni.  HABITATUL BIBANULUI Trăiește în apele dulci (lacuri, iazuri, lacuri de acumulare, râuri, bazine artificiale) din zonele de deal și șes, în apele cu fund tare sau nisipos, cu vegetație abundentă.  Bibanul preferă zonele subacvatice verticale sau în pantă – praguri date de diferențele de nivel ale substratului. Îi place să-și petreacă timpul în maluri, printre rădăcini sau alte structuri. Se va ascunde sub poduri, pasarele sau pontoane în căutarea de pește mărunt, ușor de vânat.  Bibanul nu migrează în alte zone, rămânând în aria în care s-a născut.  HRANA BIBANULUI Meniul bibanului este destul de diversificat. În prima fază a vieții consumă zooplancton urmând ca odată cu atingerea maturității să consume alți pești de mici dimensiuni, larve, insecte, melci, crustacee și alte moluște.  Consumă icrele altor specii de pești, ceea ce reprezintă un aspect negativ putând dezechilibra ecosistemul acvatic.  Un alt lucru de știut este că în unele situații își atacă și mănâncă semenii.

DEZAVANTAJELE STREETFISHING-ULUI

Principalul dezavantaj al acestui tip de pescuit modern este că nu te ajută să te cufunzi în natură, să te deconectezi de forfota orașului bucurându-te cu adevărat de liniștea naturii. Am putea spune că e un pescuit instant, care îți oferă avantajul rapidității în detrimentul experimentării complete a naturii.  Mai mult, în anumite situații, prezența altor oameni, trecători curioși care se abat din drum pentru a vedea dacă prinzi sau nu pește, poate fi un lucru mai puțin plăcut. De regulă, atunci când mergem la pescuit nu prea vrem să discutăm cu nimeni, nu vrem să fim întrerupți pentru a da explicații sau a face conversatie. În final, trebuie să spun că e o bucurie să văd tot mai mulți tineri care practică organizat streetfishing-ul în orașele din România unde există acces direct la râuri sau lacuri. Îi încurajăm să practice pescuitul catch&release responsabil și să de un exemplu cât mai bun celor care se vor molipsi de la ei.

AVANTAJELE STREETFISHING-ULUI

Deși nu este pentru toată lumea, streetfishingul oferă multe beneficii orășenilor iubitori de natură și aventură. De exemplu, e foarte ușor să găsești o gustare rapidă în timp ce ești în mișcare și, indiferent de situație, ești aproape de casă, serviciu și confortul obișnuit. Pentru pescarii care stau prost cu timpul sau nu se pot deplasa pe distanțe mari, orașul este, de asemenea, o zonă perfectă oferindu-le posibilitatea de a face popasuri pe marginea apei și a se relaxa la o partidă de pescuit. Nu mai vorbim de proximitatea magazinelor de pescari la care poți merge dacă constați că îți lipsește ceva. Un alt avantaj al streetfishingului este acela că poate fi practicat cu mai multă ușurință și pe timpul nopții. Noaptea, orașele traversate de râuri și porturile, rămân vii, luminate suficient încât să ofere posibilitatea pescarilor de oraș să își încerce norocul…sau măiestria.  Tot la avantajele streetfishingului se încadrează și faptul că acest stil de pescuit – și aici ne referim strict la pescuitul la răpitor – este unul cât se poate de curat. Da, îl poți practica și în haine de stradă fără să te murdărești. Poți opta pentru echipament de finețe, ultra-light, lansete extensibile, ușor de transportat și genți de tip sling bag în care să porți exact atâtea năluci câte ai nevoie, un minciog de mici dimensiuni și nimic mai mult. Un bonus aici ar fi șansa permanentă pe care o oferă streetfishing-ul de a prinde chiar în oraș pești la fel de mari ca în sălbăticie, adevărați monștri care sălășluiesc chiar sub nasul nostru, al tuturor. Acest lucru adaugă o doză semnificativă de adrenalină și anticipare, lucruri cu care pescarii de răpitor – și nu numai – sunt atât de obișnuiți.

CE ESTE STREETFISHING-UL?

Practici streetfishing-ul sau te bate gândul? Eu îl practic de ceva timp și îmi place foarte mult. Pe lângă multe alte lucruri pe care le-am învățat îți pot spune un lucru sigur: dacă te plimbi prin oraș cu undița în mână – chiar dacă prin orașul tău trece un rău – îți garantez că vei atrage atenția! Vei simți ochii trecătorilor întrebându-se dacă nu cumva te-ai rătăcit sau ai nevoie de ajutor specializat. În mod obișnuit, se crede că pescarii se ascund în cotloanele mediului rural pentru a nu fi văzuți niciodată de orășeni, dar în ultimii ani lucrurile s-au schimbat considerabil. Având în vedere că populația migrează din ce în ce mai mult dinspre mediul rural înspre centrele urbane, peisajul se transformă semnificativ. Această evoluție a făcut ca streetfishing-ul sau “pescuitul urban”să devină din ce în ce mai popular datorită ușurinței cu care poate fi practicat. O situație mai puțin întâlnită în România însă foarte comună pentru orașele bine dezvoltate din vest, este aceea că multe din acestea se bazau pe rețelele de canale și râuri pentru transportarea mărfurilor dinspre porturi spre fabrici și localități din amonte. Cu trecerea timpului, însă, tot mai multe din industriile care foloseau aceste rețele hidrografice navigabile au intrat în declin, lăsând apele netulburate zeci de ani.  În multe orașe europene, zonele din imediata vecinătate a râurilor și canalelor folosite odată aproape exclusiv pentru transport, au devenit acum spații comerciale, alei pietonale, parcuri, spații pentru terase și restaurante. Acest lucru a făcut 2 lucruri: apele au fost din ce în ce mai puțin folosite în scop comercial iar oamenii au ajuns să petreacă mai mult timp în proximitatea malurilor, fiind îmbiați tot mai mult să le pescuiască.  Deși este de la sine înțeles că apele urbane sunt și adevărate capcane pentru pescari datorită obiectelor …

CE ESTE STREETFISHING-UL? Despre pescuit »

CUM SĂ FACI ECONOMIE CÂND PESCUIEȘTI LA RĂPITOR?

10 PONTURI PENTRU PESCARII CU BUGET REDUS Adevărul e că indiferent dacă ești econom sau “mână-largă”, atunci când vine vorba de pescuit niciunul dintre noi nu vrea să cheltuiască mai mult decât e cazul.  Să nu uităm: de regulă, fiecare ieșire la pescuit costă ceva – timp, benzină, un vârf de lansetă rupt, un vobler agățat pe fundul apei, un fir făcut perucă, un wader agățat în vreo sârmă, etc.  Dar să nu mai răsucim cuțitul în rană. Știi tu foarte bine că în timp se adună sume frumușele pe care le-ai investit în sportul tău preferat, pescuitul la răpitor.  În articolul de astăzi vrem să-ți dăm câteva ponturi practice pentru ca să poți face cât de multă economie posibil, sau hai să spunem, să te ajutăm să nu pierzi bani aiurea…ca să-i poți cheltui pe echipament mai bun…și mai mult.  1. REFOLOSEȘTE “GUMELE” Există mai multe moduri de a prelungi viața nălucilor moi, a twisterelor și a swimbaiturilor. Unul din ele este să folosești Superglue sau Picătura sau orice fel de lipici potrivit pentru astfel de materiale. Multe dintre nălucile pe care le folosești și care poate au fost avariate în timp datorită atacurilor răpitorilor, a agățăturilor sau a schimbării repetate a jig-urilor, pot fi reparate.  Am văzut pescari care repară năluci moi cu bricheta. Pur și simplu aplică flacăra la ruptură apoi presează cele două părți și gata. Merită să încerci și tu. 2. SCHIMBĂ ANCORELE VOBLERELOR Să știi că sunt pescari de răpitor care aruncă voblerele ale căror ancore s-au uzat. Dacă totuși vrei să upgradezi un vobler, ia un clește cu vârf pentru despicat inele și înlocuiește ancorele vechi cu ancore noi. Oricum e recomandat să faci asta după o perioadă mai lungă de întrebuințare. 3. REFĂ LEGĂTURILE/NODURILE Fie că folosești agrafă cu vârtej fie că …

CUM SĂ FACI ECONOMIE CÂND PESCUIEȘTI LA RĂPITOR? Despre pescuit »

ALEGE CU GRIJĂ ORELE DE PESCUIT

Un alt mod practic și eficient de a evita arsurile solare este să-ți regândești orele de pescuit. Timpul poate trece rapid în timp ce ești în căutarea unei capturi. Probabil că nu vei vedea că umbra ta se scurtează în timp ce soarele arde deasupra capului și îți prăjește încet pielea Și totuși acesta este un risc care nu merită asumat. Ești mai în siguranță în afara intervalelor între 10:00 și 14:00. Se recomandă pescuitul la prima oră a dimineții sau în jurul orei cinei. Razele UV trebuie să treacă printr-o cantitate mai mare din atmosfera terestră pentru a ajunge la tine, blocând o parte din pericol. În plus, noi știm că majoritatea speciilor de pești răpitori vor fi mai activi în acele momente, nu în toiul zilei. Nimic nu se compară cu pescuitul pe timpul verii dacă ești complet protejat. Am văzut ăc modalitățile de a evita arsurile solare extreme sau problemele pe termen lung, cum ar fi cancerul de piele, sunt simple. Totul se rezumă la simplificarea rutinei în aer liber, folosirea câtorva obiecte vestimentare speciale și protejarea de razele soarelui. Toate acestea, dublate de o atitudine preventivă și echilibrată îți vor garanta bucuria de a pescui veri multe de acum înainte.

CE SĂ FACI CA SĂ NU TE ALEGI CU ARSURI SOLARE LA PESCUIT

Doar pregătirea echipamentului de pescuit nu înseamnă că ești pregătit! Când vine vorba de lupta cu soarele arzător de vară nu mai contează cât de performante sunt sculele tale de pescuit sau cât de mult pește prinzi. După cum am menționat deja, a te proteja de posibilul risc al unei expuneri mai îndelungate la soare este extrem de important, mult mai important pe termen lung. S-ar putea să fii obișnuit să ai brațele, picioarele și ceafă arse, dar cancerul de piele este un dușmanul real pe care nu vrei să-l subestimezi, mai ales dacă vrei să pescuiești pentru tot restul vieții fără regrete. Deci, ce să faci ca să eviți cât de mult posibil expunerea la soarele dogoritor de vară pe timpul partidei tale de pescuit? Iată mai jos câteva sfaturi colectate de la pescari cu experiență: POARTĂ O PĂLĂRIE POTRIVITĂ. Lăsând moda la o parte, o pălărie cu boruri largi va ține cel mai bine soarele departe de gât și urechi. O alternativă ar fi o șapcă cu cozoroc de culoare deschisă (de preferat albă).  POARTĂ UN TRICOU SAU O CĂMAȘĂ CU MÂNECĂ LUNGĂ. Este cel mai simplu mod de a ține soarele departe de brațe. Multe din produsele disponibile astăzi sunt într-adevăr răcoroase. Acestea țin departe razele UV prin absorbția lor, mai degrabă decât prin pătrunderea în îmbrăcăminte.  ÎNDOAIE-ȚI GULERUL. În a doua parte a zilei, când soarele este puternic, pielea de pe gât se poate arde. Îndoaie gulerul cămășii tale sau a tricoului polo în sus pentru o protecție suplimentară.  ÎNCHEIE-ȚI CĂMAȘA PÂNĂ LA ULTIMUL NASTURE.  Acel mic “V” roz de pe pieptul tău nu e deloc sexy – e o arsură de toată pomina. Evită să-ți decorezi gâtul cu astfel de arsuri prin încheierea tuturor nasturilor.  POARTĂ PANTALONI ADECVAȚI. Din nou, există o mulțime de opțiuni …

CE SĂ FACI CA SĂ NU TE ALEGI CU ARSURI SOLARE LA PESCUIT Despre pescuit »

EVITĂ ARSURILE SOLARE LA PESCUIT

Acum ai informații de bază despre cât de critic este să te expui la soare mai mult timp. Posibilitatea de a avea arsuri solare este foarte mare și îți crești șansele de cancer de piele. Oricât de pasionat de pescuit ai fi, niciun trofeu nu merită riscul să faci cancer de piele. Așadar, cât timp totul este încă sub control și sezonul de pescuit este cu atât mai mult la apogeu, evită cu orice preț arsurile solare în timpul pescuitului! FII ATENT LA  UPF-URI Factorul de protecție împotriva ultravioletelor sau UPF este un standard al radiațiilor UV care penetrează îmbrăcămintea/țesătura. Pe de altă parte, factorul de protecție solară (SPF) este o măsură în timp a modului în care durează protecția împotriva UVB.  O țesătură sau o îmbrăcăminte cu un indice UPF 50+ oferă o protecție superbă împotriva radiațiilor UVA și UVB, deoarece blochează 98% din razele solare. Cu o penetrare de doar 2% a razelor UV, riscul de expunere este incredibil de redus.  O cremă de protecție solară cu SPF 30 îți va proteja pielea expusă la UV timp de aproximativ 10 ore, atunci când este folosită cu precizie. În orice caz, reține că puterea UVB și frecvența de răspândire diferă în funcție de zi și de zonă.  9 din 10 cazuri de cancer de piele ar fi putut fi prevenite cu ușurință prin soluții inteligente, cum ar fi aplicarea unei creme de protecție solară cu cel puțin SPF 15 și un rating de patru sau cinci stele, purtarea unei ținute adecvate (ochelari de soare, bluză largă cu mânecă lungă UPF 30-50 și pălărie) și evitarea soarelui puternic. Cu toate acestea, dacă ești dependent de pescuit, evitarea totală a soarelui ar fi imposibilă, așa că singura opțiune rămâne să-ți procuri urgent echipamentul adecvat și complet.

TOP TERMENI FOLOSIȚI ÎN PESCUITUL LA RĂPITOR

Iată care sunt top termeni folosiți în pescuitul la răpitor de la noi din țară, potrivit propriului nostru research. Evident, mulți dintre aceștia provin din limba engleză iar noi ne-am cam obișnuit să-i folosim așa cum sunt sau să îi adaptăm puțin ca să sune mai românește. În orice caz, mai ales dacă ești începător în ale pescuitului la răpitor, cunoașterea acestor termeni te va ajuta cel puțin în trei feluri: vei comunica mai ușor cu ceilalți pescari de răpitor, vei găsi mai ușor ceea ce cauți în magazinele de pescari și vei înțelege mai bine tehnicile de pescuit. Dacă e vreun termen pe care consideri că ar trebui să-l adăugăm în lista noastră, te rugăm să ne lași un comentariu și vom face acest lucru cât de repede posibil. Sănătate! Acțiune (en. action)  – Măsură a performanței lansetei care variază de la lent la rapid și descrie timpul care trece de la momentul în care lanseta este flexată până când aceasta revine la configurația dreaptă. Se referă, de asemenea, la rezistența lansetei, ușoară (light), medie (medium) și grea (heavy), cea ușoară fiind o lanseta flexibilă, iar cea grea o lanseta robustă. Atractant (en. attractant) – Aromă sub formă lichidă, solidă sau sub formă de pulbere aplicat pe momelile de pescuit pentru creșterea productivității. Baitcasting – Pescuitul cu o mulinetă cu tambur rotativ și o lanseta de baitcasting, cu mulineta montată pe partea superioară a lansetei care e prevăzută cu inele de ghidaj mai mici situate pe parte superioară  Barbless – Un cârlig fabricat fără barbetă sau un cârlig căruia i se îndepărtează barbeta prin tăiere sau aplatizare (de obicei cu ajutorul un clește). Crankbait – Oricare dintre numeroasele momeli din plastic dur sau din lemn care se scufundă atunci când sunt recuperate prin apă.  Drag – Dispozitiv de pe mulinetele de pescuit care permite ca …

TOP TERMENI FOLOSIȚI ÎN PESCUITUL LA RĂPITOR Despre pescuit »

REGULI DE BAZĂ PENTRU PRINDEREA ȘI ELIBERAREA PEȘTILOR

Folosește, pe cât posibil, cârlige simple – un singur cârlig e de preferat. Triplele au potențialul de a provoca mai multe răni.  Pescuiește cu ace fără barbetă, mai ales dacă pescuiești C&R la păstrăv. Apălatizează barbeta de pe cârligele pe care le-ai cumpărat cu barbetă. Cârligele fără barbetă se agață la fel de bine dar se desfac la mult mai ușor – cu timpul, te vei obișnui să menții firul tensionat până aduci peștele în minciog.  Ține peștele orizontal ori de câte ori este posibil, deoarece acesta este modul în care peștii înoată în mod natural în apă. Nu scăpa peștele pe suprafețe dure! Echipează-te pe măsura peștelui țintă pe care îl vizezi. Potrivește greutatea lansetei cu dimensiunea mulinetei, rezistența firului, a agrafei și a cârligului la dimensiunea și puterea prăzii tale. Pescuitul cu un echipament prea ușor prelungește drill-ul și riscă să rupă acele în gura peștilor. Caută să eliberezi peștii cât de repede poți – dacă e posibil, în câteva minute. Un pește eliberat repede își revine mult mai ușor odată repus în apă. Pe cât posibil, eliberează peștii în apă, mai ales pe cei care nu sunt “punctabili”. Operațiunea e relativ simplă: prinde cu cleștele de cârlig și scoateți-l. Asigură-te că sesiunile foto, cântărire și măsurare sunt cât mai scurte posibil. Manipulează peștii cât mai puțin și cu cât mai multă atenție, așezându-i pe iarba umedă, în minciog sau pe o suprafață “de primire”. Din când în când, când vei vrea să reții un pește pentru consum, asigură-te că îl “adormi” imediat. Pozele le poți face ulterior. Evită trasul peștilor pe mal. Ține-i departe de pietriș și murdărie. Dacă nu îți poți folosi o mână pentru minciog, cere ajutor unui coleg de pescuit. Asigură-te că peștii eliberați pot înota singuri înainte de a le da drumul. Când …

REGULI DE BAZĂ PENTRU PRINDEREA ȘI ELIBERAREA PEȘTILOR Despre pescuit »

DETALIILE TEHNICE ALE PESCUITULUI CU ELIBERARE

UN PESCUIT CU ELIBERARE EFICIENT Un pescuit cu eliberare eficient va evita lupta și manipularea excesivă a peștilor prin utilizarea unor echipamente suficient de puternice și a unor cârlige fără barbetă. Prin aceste tehnici se intenționează evitarea deteriorării pielii, a stratului de solzi și a stratului de mucus al peștilor de către plase, mâini uscate și suprafețe uscate, fierbinți sau aspre (care fac peștii vulnerabili la infecții) și evită deteriorarea gurii peștilor prin suspendarea lor de fălci sau branhii pentru cântărire sau fotografiere. În cazul în care trebuie folosit un minciog, este important ca acesta să fie umezit în prealabil și să nu fie abraziv (să fie prevăzut cu plasă acoperită cu cauciuc/silicon, cu ochiuri mici și dese), deoarece peștii se pot răni cu ușurință într-un minciog normal în timpul drill-ului sau capturării. PESCUITUL C&R ȘI CÂRLIGELE FĂRĂ BARBETĂ Utilizarea cârligelor fără barbetă este un aspect important al pescuitului cu eliberare, cel puțin în țările în care acest stil de pescuit se practică de mai mult timp.  Cârligele fără barbetă reduc rănirile și timpul de manipulare, sporind șansele de supraviețuire ale peștilor. De obicei, peștii prinși cu cârlige fără barbetă pot fi eliberați chiar fără a fi scoși din apă.  Cârligele fără barbete pot fi achiziționate de la mai mulți producători importanți sau pot fi create dintr-un cârlig standard prin aplatizarea barbetei cu un clește. Unii pescari evită cârligele fără barbetă din cauza convingerii că vor scăpa prea mulți pești. Concentrându-se pe menținerea firului tensionat în permanență în timp ce se luptă cu peștii, echipând momelile cu inele despicate și folosind pe momeli cârlige cu vârf curbat, se vor menține ratele de captură cu cârlige fără barbete la fel de ridicate ca cele obținute cu cârlige cu barbete.

TOTUL DESPRE PESCUITUL CATCH&RELEASE. DE CE E IMPORTANT SĂ-L PRACTICĂM?

Pescuitul cu eliberare – sau Catch&Release (prescurtat, C&R) este o practică în cadrul pescuitului sportiv în care, după capturarea peștelui, se face adesea o măsurare rapidă, o cântărire a peștelui, și o fotografie, după care peștii sunt eliberați vii în apă. Atunci când se utilizează cârlige fără barbetă, este adesea posibil să se elibereze peștele fără a-l scoate din apă (e suficient ca firul de pescuit să fie detensionat). Pescuitul cu eliberare este o practică de conservare care a apărut și s-a răspândit datorită următorilor factori principali: nevoia de a preveni exploatarea excesivă a efectivelor de pește în contextul creșterii populației umane dezechilibrul ecologic din ce în ce mai mare echipamentele și tehnicile de pescuit din ce în ce mai complexe și eficiente legile pescuitului și aplicărea inadecvată a acestora degradarea habitatelor piscicole DESPRE PESCUITUL CATCH&RELEASE ÎN DECURSUL TIMPULUI Pescari sportivi din lumea întreagă (în special din Occident) practică de zeci de ani pescuitul Catch&Release, inclusiv în cazul unor specii de pești supuse unei presiuni ridicate. În Marea Britanie, pescuitul C&R este practicat de mai bine de un secol de către pescarii sportivi pentru a preveni dispariția speciilor țintă în apele intens pescuite. Începând cu a doua parte a secolului XX, pescuitul pe multe râuri cu somon și păstrăv au fost limitat în totalitate la pescuitul C&R, iar pe altele în mod parțial. Spre exemplu, în Scoția, pe râul Dee se aplică o politică de eliberare integrală a capturilor pentru diferite specii de somon și păstrăv. În Statele Unite, politica pescuitului “Catch&Release” a fost introdusă pentru prima dată ca instrument de reglementare a pescuitului în statul Michigan în 1952, ca un efort de reducere a costurilor de populare cu păstrăvi crescuți în crescătorii. Pescarii sportivi, care pescuiesc pentru agrement și nu pentru hrană, au acceptat ideea de a elibera peștii în …

TOTUL DESPRE PESCUITUL CATCH&RELEASE. DE CE E IMPORTANT SĂ-L PRACTICĂM? Despre pescuit »

TEHNICI DE RECUPERARE A NĂLUCILOR LA PESCUITUL AVATULUI

Dacă pescuiești în curent lent poți recupera cu viteză rapidă spre foarte rapidă. În cazul curentului rapid, recuperează încet sau moderat! De asemenea, prin curent lent sau moderat poți face pauze scurte în timp ce recuperezi, astfel încât năluca să apară la suprafață și să se scufunde din nou. Această tehnică imită comportamentul peștilor mici care se hrănesc la suprafața apei. Avatul va fi atras și va ataca. Spre exemplu, să zicem că locul în care pescuiești este puțin adânc în depărtare și devine mai adânc în fața malului. Aruncarea nălucii în apa puțin adâncă și recuperarea ei înspre locul adânc îți poate aduce un avat frumos. De obicei, avatul așteaptă să atace la limita dintre zona de mică adâncime și cea de mare adâncime. În acest caz, vei recupera rapid în apele puțin adânci și lent în apele adânci.Un avat prins în luna iulie pe Crișul Negru. NĂDEȘTE UN ANUMIT LOC PENTRU A ATRAGE AVAȚII O tehnică bună pentru a atrage avatul este să nădești un anumit loc cu scopul atragerii peștilor pradă, de cele mai multe ori, obleți. Alege, spre exemplu, un loc liniștit cu apă curgătoare lentă, în spatele unui copac căzut. Nădește locul și așteaptă până când bancul de peștișori își face apariția. Apoi, fie începi să arunci năluca pentru a ajuta la atragerea avatului, fie aștepți până când acesta apare și arunci apoi năluca acolo unde îl vezi că atacă. Nălucă Lucky John Haira, Floating Pilot, 3 cm. Acestea au fost câteva sfaturi practice pentru pescuirea avatului. Evident, exersând și observând mai mult comportamentul avatului dar și condițiile de la fața locului, vei putea înțelege și mai bine care e abordarea cea mai potrivită în momentul partidei de pescuit. Sfaturile noastre se aplică în mod special pescuitului de pe mal însă sunt valabile și pentru …

TEHNICI DE RECUPERARE A NĂLUCILOR LA PESCUITUL AVATULUI Despre pescuit »

CEL MAI BUN LOC PENTRU PESCUITUL AVATULUI

Caută apele “albe”, rapide, copacii căzuți în râu care se întâlnesc cu curentul, marginile bancurilor de nisip, locurile cu flux invers, gurile de râu, cascadele. Avatul preferă toate aceste locuri cu ape curgătoare rapide așa că vei avea șanse mari să îl prinzi acolo. De cele mai multe ori își va da de gol prezența prin atacuri dinspre largul apei înspre mal, acolo unde ambuschează peștii mici.  Adam’s – Jerkbait 7OF Joint, 70mm, 5,8gr, Floating (0,6 – 0,8M) CELE MAI BUNE MOMELI PENTRU PESCUITUL AVATULUI Pentru pescuitul avatului îți recomandăm să folosești voblere foarte ușoare, subțiri, de preferat din lemn sau alt material ușor. În perioada caldă, poți folosi voblere de tip topwater dedicate avatului. CEL MAI BUN FIR PENTRU PESCUITUL AVATULUI Cel mai bun fir de folosit este firul textil de 0,10 – 0,15 mm/ 0,004-0,006″. Cu el vei putea face față oricărui avat. Pentru apele limpezi poți folosi fluorocarbon de 0,20 mm/ 0,008″ . Avatul este un pește foarte rapid și furios. Nu uita să rămâi concentrat în timp ce îl pescuiești și să ai frâna de mulinetă perfect reglată! Un avat de aprox 45 cm prins pe râul Mureș, în luna octombrie.

CARE E CEL MAI BUN MOMENT, LOC ȘI NĂLUCĂ PENTRU A PESCUITUL AVATULUI

Cu siguranță te-ai întrebat și tu care este cel mai bun moment, loc și momeală pentru pescuitul avatului. În postarea de astăzi vom căuta să răspundem la aceste întrebări. Pentru început, dacă vrei să știi mai multe despre această specie de pește răpitor, îți reamintim că avem o pagină separată dedicată lui. Află tot ce trebuie să știi despre caracteristicile și comportamentul acestui pește extraordinar. Deja știi – bănuim că acesta este motivul pentru care ești aici – că pescuirea avatului este o adevărată distracție, deoarece este un pește foarte rapid și agresiv. Cu toate acestea, păcălirea lui nu este tocmai o sarcină ușoară. Provocarea de a prinde un avat este legată de modul său haotic de a vâna. Acest lucru se întâmplă, de obicei, în ape mici, dar și în zonele adânci ale râurilor, în timpul sezonului cald și nu numai. Un avat de 68 de cm prins pe râul Mureș, în zona orașului Arad. CEL MAI BUN MOMENT PENTRU A PESCUI AVATUL Prinderea avatului poate fi relativ ușoară imediat după perioada sa de reproducere și în faza de lună plină. În aceste momente, avatul se hrănește în mod activ. În general, se poate pescui în timpul zilei și noaptea, pe tot parcursul anului, cu excepția perioadei de reproducere. Nivelul apei joacă un rol important atunci când pescuiești la avat. Nivelul constant sau în creștere al apei oferă condiții excelente pentru a pescui avat, dar și alți pești răpitori. Dacă nivelul apei este în scădere, însă, este inutil să te aștepți să găsești avatul, deoarece acesta se va ascunde.

Echipament pentru clonc in pescuitul la somn

Barca este o necesitate in acest stil de pescuit. Motivele au fost expuse mai sus. La fel de important este si sonarul. Tehnologia furnizata de acest instrument usureaza enorm munca pescarului de somn la clonc. Poate savura spectacolul evolutiei unui peste spre montura in direct pe unitatea sonarului. Il vezi cum se ridica de pe fund, pleaca “ cartus” spre montura si ramane “in contact” cu momeala. Ochii fug de la sonar la varful lansetei in asteptarea trasaturii. Lanseta si mulineta sunt dedicate acestui stil de pescuit. Se folosesc cu precadere lansete scurte de maxim 2,00 metri. In mod uzual cele de 1,80 de metri sunt cele mai prezente. Mulinetele variaza intre 5000 si 6000 ( clasa de diferentiere dupa marimea tamburului ). Firul principal este unul textil si gros. In pescuitul la somn la clonc, se folosesc fire cu rezistenta ridicata si zero elongatie. Carligele variaza ca dimensiuni. Aici este mai mult o chestiune de gusturi si nivel de experienta. Cert este ca sunt mari si ascutite si pot stoca cantitati impresionante de momeala. De la rame la scoici, coropisnite, lipitori sau chiar pesti, aceste carlige trebuie sa ofere suport ferm pentru momeala si un contact bun in gura somnului intepat. Se disting usor fiind groase in carne, avand varfuri lungi si ascutite in trei muchii, si in anumite sitiatii fiind imbracte in materiale cu rol de izolare.

Cum se foloseste cloncul in pescuitul la somn

Pescuitul la clonc se poate practica EXCLUSIV din barca si pe ape adanci . Se poate pescui atat static cat si in miscare. Exista diferente foarte mari intre cele doua metode. Prima necesita o experienta vasta in practicarea acestui stil de pescuit. Principiul de baza are ca scop plasarea unor monturi in apa la adancimi variabile, DAR nu limitrofe substratului. Astfel, lanseta pentru clonc in pescuitul somnului este una dedicata. Constructiv si in linii mari este scurta si dotata cu rezerva de putere mare Nici mulineta nu este una obisnuita. La fel, trebuie sa detina o forta de franare mare si angrenje interioare rezistente la uzura si la forte mari. Sa nu uitam ca somnul pune la bataie drill-uri lungi si obositoare. Asadar, echipamentul va trebui sa reziste alaturi de pescar. Conceptul de baza In urma batailor cu cloncul, undele se propaga cu viteze foarte mari in masa apei spre substrat. Organele senzoriale ale somnului percep anomaliile si vor parasi substratul pentru a inspecta sursa. Isi vor activa toate simturile pentru a identifica cat mai rapid cauza. Miscarea barcii anima intr-o mica masura monturile lansetelor aflate in asteptare. Atacul inversunat in urma localizarii momelii nu face trimitere la nimic legat de reproducere. O interpretare mai realistica poate fi aceea ca in masa apei ajung resturile prazii unui somn de talie mai mare care s-a hranit in filmul apei. Nimic nu se pierde in natura. Interesant este ca se pot ridica mai multe exemplare in acealsi timp. Se poate identifica in comportamentul somnului concurenta la hrana. Desi sunt teritoriali, somnii nu manifesta comportament defensiv / agresiv de grup. Viteza de deplasare este sensibila. Daca barca va glisa prea repede, somnul starnit de clonc nu va tine pasul cu sursa. Viteza mai mica nu va mai anima suficient de bine momelile aflate …

Cum se foloseste cloncul in pescuitul la somn Despre pescuit »

Cloncul in pescuitul la somn – bazele de plecare

Cel mai misterios si vechi instrument pescaresc este cloncul in pescuitul la somn. Unealta in sine pare furata din alte vremuri si alte obiceiuri. De-a lungul timpului, omul a inteles si a deslusit o parte din secretele naturii. Cei drept nu foarte usor si cu sacrificii. Tot al omului este darul de a exploata iresponsabil inventiile sale in majoritatea cazurilor. Dar cu bune si cu mai putin bune, aceste unelte fac parte din istoria si evolutia noastra. Ce este cloncul in pescuitul la somn Cloncul este un instrument complex care are la baza o tija confectionata din lemn de esenta tare si o cupa in partea terminala. Scopul acestui instrument este de a genera in apa o unda de joasa frecventa, scurta ca durata si intensa ca nivel intr-un ritm repetat, alert. Secventa sonora care se genereaza in acest mod, are capacitatea de a atrage atentia exemplarelor de somn care vor parasi albia apei in care salasuiesc, urcand in straturile superioare ale apei pentru identificarea sursei care cauzeaza sunetele. Cupa poarta denumirea de “pastila”. Forma acesteia influenteaza perturbatia ( energia mecanica ) propagata in mediul lichid in cazul nostru. Inaltimea undei ( sau frecventa mai precis ) este dictata de pastila care poate fi dreapta, convexa sau concava. Timbrul unui clonc este unic. Chiar daca pastila este spre exemplu dreapta, diametrul acesteia va defini inaltimea undei in apa. Daca este mai mare vom auzi un sunet infundat. Daca pastila este mai mica, sunetul va urca usor in frecventa. Doua teorii au stat la baza aparitiei acestei scule de pescuit. Una spune ca pescarii au studiat comportamentul somnului si au ajuns la concluzia ca sunetul produs de clonc imita sunetul pe care femela il genereaza in perioada reproducerii. Lunile Mai si Iunie caracterizeaza perioada de reproducere la aceasta specie. Alti pescari …

Cloncul in pescuitul la somn – bazele de plecare Despre pescuit »

Echipament de pescuit la salau marca Dam

Revenind pe test, in urma partidei, am reusit sa tragem cateva concluzii despre comportamentul combo-ului la prima vedere. Punctul de interes a fost studierea tehnologiilor implementate atat pe lanseta cat si pe mulineta. Primul contact intotdeauana va evidentia necesitatile minime ale unei lansete sau mulinete dedicate pescuitului la salau. Dam Evidence Spin 2.40, 15-45 grame Lanseta face parte din segmentul mediu al nemtilor. Este gandita pe un profil mixt de carbon cu rezistente diferite. Nemtii au apelat la carbon TC 30 si TC 40. Ranforsarea este evidenta si realizata cu atentie ridicata. Plusul de rezistenta a fost gandit pentru capturi neasteptate. Nu de putine ori, in tehnicile dedicate cu echipament de pescuit la salau se pot captura exemplare de somn. Faptul ca nu se poate intui dimensiunea acestora este un risc. Diminuarea acestei probleme a fost una din bazele acestui proiect. Nu de putine ori, in tehnicile dedicate cu echipament de pescuit la salau se pot captura exemplare de somn. Faptul ca nu se poate intui dimensiunea acestora este un risc. Diminuarea acestei probleme a fost una din bazele acestui proiect. Pentru fluiditate in evolutia nalucilor, lansari usoare si precise, lanseta vine echipata cu inele pe profil K Sea Guide. Nu sunt putine la numar, iar cele din partea superioara sunt pe picior scurt, apropiate de blanc. Se mareste astfel capacitatea lansetei de a transmite vibratia venita in urma unei trasaturi. Partea terminala a primit tehnologia “Carbon Cone” . Pare a fi tendinta viitorului in constructia de lansete. Desi pare a fi o terminatie supradimensionata, in urma partidei am realizat ca in realitate, camera de rezonanta din spatele acestei tehnologii este responsabila pentru sesizarea unor atacuri mai fine ale pestilor. Capteaza cu fidelitate ridicata vibratiile mai slabe si le propaga la un nivel sesizabil pescarului. Este mai mult un amplificator …

Echipament de pescuit la salau marca Dam Despre pescuit »

Echipament de pescuit la salau

Daca sunteti in cautare de echipament pentru pescuit la salau, merita sa aruncati o privire in curtea nemtilor de la DAM. De mai bine de zece ani de zile, produsele pe care le-au dezvoltat in segmentul pescuitului la rapitori, au ajuns din nou in atentia pescarilor remarcandu-se cu usurinta. Desi s-au “cunoscut” prin mulinetele “indestructibile”, nemtii au investit incet si sigur si in zona de lansete. Am plecat la test cu un echipament full DAM. Atat lanseta cat si mulineta. Pentru a testa caracteristici precum comportamentul si senzitivitatea lansetei, sau frana mulinetei am decis sa facem o partida fulger la salau. Bonus, am lansat in apa naluci care sunt produse tot de constructorul german. Cum alegem corect echipament de pescuit la salau Fiind un stil de pescuit dinamic, sesiunile cu naluci consuma multa energie din partea pescarului. Partidele in cautarea salaului pot avea si peste sase ore cu mici pauze in functie de necesitati. Intotdeauna, este indicat sa optam pentru lansete si mulinete de rapitori care se completeaza si definesc un ansamblu corect. Lungimea lansetei si marimea mulinetei sunt primele lucruri care trebuie sa capteze atentia pescarului. Lanseta pentru pescuit la salau Lanseta de salau care defineste granita intre pescuitul de la mal si pescuitul din barca are lungimea de 2.40 metri. Nici prea lunga dar nici scurta, lungimea in cauza permite executarea lansarilor la distante si control optim in drill asupra pestelui. La salau mai ales, lansetele sunt construite pe clasa de actiune fast sau extra fast. Comportamentul unei lansete rapide se reflecta de multe ori in evolutia nalucii in pescuitul salaului. Miscarile agresive executate de pescar fac ca naluca sa imite cu precizie miscarea unui peste prada. Mulineta pentru pescuit la salau Distanta necesita si o mulineta care sa sustina efortul pescarului. Marimea tamburului este cumva specificatia care …

Echipament de pescuit la salau Despre pescuit »

Solutii pentru pescuit la somn pe timp de noapte – plute vizibile de la aprox 200m

Pescuitul la somn cu fir de rupere este de departe cea mai eficienta tehnica de pescuit la somn! Pentru a fi totusi eficienti avem nevoie de accesorii de calitate! Solutiile oferite de realfishing.ro sunt intotdeauna profesionale si ofera maxim de eficienta!Plute: Caracteristici si dimensiuni – Pluta Unicat Warlock Pose rezistenta la aplicatii dure Dimensiuni: 100g, 140g, 180g, 230g Material rezistent Varnis siliconic pe toata lungimea plutei Se echipeaza cu Finger Loop pentru a deveni culisanta Care sunt avantajele plutelor Unicat Warlock Pose? prezinta doua canale unde se pot insera luminite chimice sau bete luminoase Ninght Pilot durata de viata extinsa extrem de stabile pe apa Betisoare luminoase Night Pilot: Caracteristici si dimensiuni – Bete luminoase UniCat Night Pilot culori disponibile: lumina rosie sau verde material: metal timp de functionare: aprox 28 h bateriile nu se pot inlocui Care sunt avantajele betelor luminoase UniCat Night Pilot? lumineaza puternic pot fi folosite pentru a marca plute, fire, monturi, balize, etc pot fi porniti / opriti pentru a economisi bateria Finger loop: UniCat Finger Loop – rezerve pentru plutele New Age Float sau pentru echipat plutele Warlock Pose Aceasta solutie vine cu urmatoarele avantaje: – montura ramane vizibila pana la odistanta foarte mare– protejeaza montura de barcile care navigheaza pe timp de noapte– ajuta pescarul sa se orinteze pe timp de noapte si sa petreaca minumul de timp pe apa atunci cand trebuie verificata montura– permite instalarea plutei in pozitia dorita si ajustarea ulterioara a adancimii in functie de evolutia conditiilor in care se pescuieste

Scroll to Top