Dieta păstrăvului indigen formată în mare parte din larve și insecte determină interesul ridicat pentru așa-numitul pescuit la muscă sau fly fishing, o tehnică de pescuit din ce în ce mai populară și în România.
Asemenea cleanului, păstrăvul indigen este extrem de sensibil la zgomote și mișcări făcute în apropiere și este capabil să se facă nevăzut instantaneu când detectează potențiale pericole.
Este activ atât ziua cât și noaptea însă comportamentul său este relativ diferit. Cât privește anotimpurile, este important de știut că păstrăvul indigen este inactiv pe perioada iernii, când, din lipsă de hrană și datorită temperaturii reduse a apei, își încetinește considerabil activitatea metabolică.
Puietul petrece primul an de viață în bancuri relativ mari, urmând să se detașeze și să devină un răpitor solitar.
Păstrăvul indigen este pe cât de vigilent pe atât de vorace. Atacă aproape orice vietate de mici dimensiuni care îi trece prin fața ochilor (care au avantajul de a fi dispuși în așa fel încât să îi ofere un câmp vizual generos).
Este un pește teritorial vânând pe segmente bine delimitate din curentul apei care depind de dimensiunile râului, adâncime, limpezime, etc. De asemenea, un factor care determină comportamentul său este curentul apei, în funcție de care își reglează aria de atac.
Se plasează în preajma structurilor (bolovani, trunchiuri de copaci) pentru a putea ataca și a se putea retrage în ascunzătoare, la adăpost de curent.
Expunerea la lumină este și ea un factor care determină comportamentul păstrăvului. În spații puternic luminate, deschise, în zile cu cer senin, el va fi și mai circumspect și va ataca mult mai rar.
Toamna, pentru că se pregătesc de boiște (împerechere), păstrăvii își modifică coloritul devenind mai aprins dar și comportamentul. Devine mai puțin fricos și se hrănește mai sporadic.