Dacă pescuiești în curent lent poți recupera cu viteză rapidă spre foarte rapidă. În cazul curentului rapid, recuperează încet sau moderat!
De asemenea, prin curent lent sau moderat poți face pauze scurte în timp ce recuperezi, astfel încât năluca să apară la suprafață și să se scufunde din nou. Această tehnică imită comportamentul peștilor mici care se hrănesc la suprafața apei. Avatul va fi atras și va ataca.
Spre exemplu, să zicem că locul în care pescuiești este puțin adânc în depărtare și devine mai adânc în fața malului. Aruncarea nălucii în apa puțin adâncă și recuperarea ei înspre locul adânc îți poate aduce un avat frumos.
De obicei, avatul așteaptă să atace la limita dintre zona de mică adâncime și cea de mare adâncime. În acest caz, vei recupera rapid în apele puțin adânci și lent în apele adânci.Un avat prins în luna iulie pe Crișul Negru.
NĂDEȘTE UN ANUMIT LOC PENTRU A ATRAGE AVAȚII
O tehnică bună pentru a atrage avatul este să nădești un anumit loc cu scopul atragerii peștilor pradă, de cele mai multe ori, obleți. Alege, spre exemplu, un loc liniștit cu apă curgătoare lentă, în spatele unui copac căzut. Nădește locul și așteaptă până când bancul de peștișori își face apariția.
Apoi, fie începi să arunci năluca pentru a ajuta la atragerea avatului, fie aștepți până când acesta apare și arunci apoi năluca acolo unde îl vezi că atacă. Nălucă Lucky John Haira, Floating Pilot, 3 cm.
Acestea au fost câteva sfaturi practice pentru pescuirea avatului. Evident, exersând și observând mai mult comportamentul avatului dar și condițiile de la fața locului, vei putea înțelege și mai bine care e abordarea cea mai potrivită în momentul partidei de pescuit.
Sfaturile noastre se aplică în mod special pescuitului de pe mal însă sunt valabile și pentru pescuitul din barcă. Fire întinse și la cât mai muți avați prinși și eliberați.