Șalăul are un corp cilindric, subțiat către coadă, acoperit cu solți de mici dimensiuni și aspri. Are botul scurt și gura mare, prevăzută cu câte un rând de dinți și câte 2 colți pe fiecare maxilar. Cerul gurii șalăului este prevăzut și el cu mulți dinți.
Șalăul se poate recunoaște ușor și după colorație. Corpul este cenușiu verzui iar spatele este dungat cu cenușiu închis. Burta este albicioasă.
Pe spate este prevăzut cu două aripioare aproape egale ca mărime, pătate cu aceeași culoare ca cea a dungilor de pe cap și spate. Înotătoarea caudală cât și înotătoarele dorsale sunt prevăzute cu șiruri de puncte negre.
Celelallte înotătoare au nuanțe gălbui, albăstrui.
Ochii șalăului sunt mai proeminenți, având irisul de culoare argintie cu numeroase puncte negre.
În apele din România, șalăul crește în medie până la dimensiunea de 40-70 cm și 1-2 kg. În mod excepțional, s-au prins și exemplare mai mari, de aproximativ 100 cm și 15 kg.
Șalăul ajunge la maturitatea sexuală la vârsta de 3-4 ani iar perioada de reproducere începe la finalul lunii martie și ține până în aprilie. Temperatura minimă a apei pentru reproducerea șalăului este de minim 10°C iar cele aprox 300 – 500 de mii de icre le depune în același loc, de regulă pe rădăcinile submersate ale sălciilor. Masculul este cel care în prima fază, apără icrele de alți prădători.
HABITATUL ȘALĂULUI
Șalăul este răspândit în majoritatea apelor curgătoare și chiar bălți cu concentrație mică de apă sărată. În România, se găsește în majoritatea râurilor principale (Mureș, Olt, Jiu, Prut, Siret, Someș, Bega, etc.) dar cu precădere în Dunăre.
Se știe că șalăul preferă, în primul rând, apele puternic oxigenate fiind foarte sensibil în această privință.
Șalăul își petrece timpul în ape cu un curent mediu, cu substrat pietros, cu obstacole și structuri care îi pot oferi acoperire atunci când vânează. De asemenea, șalăul petrece timp pe praguri, de unde se aruncă în atacuri furibunde asupra prăzii.