CARACTERISTICI FIZICE ALE CLEANULUI

Cleanul este un pește răpitor înrudit și el cu crapul și carasul (din familia ciprinidelor) care se găsește pe teritoriul țării noastre și reprezintă un pește-țintă pentru pasionații de pescuit la răpitor. 

Cleanul are câteva carecteristici fizice care îl deosebesc de celelalte specii de răpitori. 

Are un corp alungit, cilindric, acoperit cu solzi mari argintii cu nuanțe verzui pe spate. Atât forma cât și culoarea corpului îl ajută să se camufleze aproape perfect în apele limpezi în care îi place să trăiască. 

Cleanul are capul mic, gros și lat, turtit deasupra, cu fruntea lată și netedă. 

Un alt detaliu care îl deosebește pe clean este culoarea portocaliu roșiatică a înotătoarelor pectorale, ventrale și anale. În funcție de vârstă, mediu și anotimp, aceste nuanțe pot varia în intensitate. La exemplarele mai mari, nuanțele vii lipsesc. 

Înotătoarea caudală are lobul inferior puțin mai lung decât cel superior (spre deosebire de avat). 

Gura cleanului este lipsită de dinți dar este foarte puternică, compensând astfel pentru absența dinților. Este mare, cu buze subțiri, puțin oblică. 

Cleanul depune icrele (până la 200 de mii) în lunile aprilie-iunie, la adânc, acestea fixându-se pe pietre și plante, în zone cu curent slab. 

Cleanul are o mărime medie cuprinsă între 25 și 30 cm, atingând foarte rar 90 cm. Greutatea obișnuită a cleanului este de 200 g, cu o maximă de 8 kg.

HABITATUL CLEANULUI

Cleanul este răspândit în apele curgătoare continentale din regiunile de deal și șes. Preferă râurile de dimensiuni medii și mici, cu apă limpede și răcoroasă, cu fund nisipos și pietros. Se poate găsi și în lacuri. 

Cleanul are o capacitate ridicată de adaptare la mediu, putând astfel supraviețui în condiții destul de vitrege.  

HRANA CLEANULUI

Cleanul este un pește omnivor care se hrănește intens, mai ales primăvara și vara. 

Din meniul său fac parte insectele (lăcuste, greieri, albine, etc), peștii, broscuțele, șoarecii, resturile vegetale, fructele, larvele, racii etc. 

Este important de știut că cleanul își adaptează dieta la ceea ce găsește în apă. Astfel, dacă în apă ajung dude, visine, corcodușe și alte fruncte de pe malul râului, el le va include și pe acestea în meniu. Cleanul este considerat un culegător sezonier. Important de știut!

Scroll to Top