Pescuitul cu eliberare – sau Catch&Release (prescurtat, C&R) este o practică în cadrul pescuitului sportiv în care, după capturarea peștelui, se face adesea o măsurare rapidă, o cântărire a peștelui, și o fotografie, după care peștii sunt eliberați vii în apă.
Atunci când se utilizează cârlige fără barbetă, este adesea posibil să se elibereze peștele fără a-l scoate din apă (e suficient ca firul de pescuit să fie detensionat).
Pescuitul cu eliberare este o practică de conservare care a apărut și s-a răspândit datorită următorilor factori principali:
- nevoia de a preveni exploatarea excesivă a efectivelor de pește în contextul creșterii populației umane
- dezechilibrul ecologic din ce în ce mai mare
- echipamentele și tehnicile de pescuit din ce în ce mai complexe și eficiente
- legile pescuitului și aplicărea inadecvată a acestora
- degradarea habitatelor piscicole
DESPRE PESCUITUL CATCH&RELEASE ÎN DECURSUL TIMPULUI
Pescari sportivi din lumea întreagă (în special din Occident) practică de zeci de ani pescuitul Catch&Release, inclusiv în cazul unor specii de pești supuse unei presiuni ridicate.
În Marea Britanie, pescuitul C&R este practicat de mai bine de un secol de către pescarii sportivi pentru a preveni dispariția speciilor țintă în apele intens pescuite. Începând cu a doua parte a secolului XX, pescuitul pe multe râuri cu somon și păstrăv au fost limitat în totalitate la pescuitul C&R, iar pe altele în mod parțial. Spre exemplu, în Scoția, pe râul Dee se aplică o politică de eliberare integrală a capturilor pentru diferite specii de somon și păstrăv.
În Statele Unite, politica pescuitului “Catch&Release” a fost introdusă pentru prima dată ca instrument de reglementare a pescuitului în statul Michigan în 1952, ca un efort de reducere a costurilor de populare cu păstrăvi crescuți în crescătorii. Pescarii sportivi, care pescuiesc pentru agrement și nu pentru hrană, au acceptat ideea de a elibera peștii în timp ce pescuiau în așa-numitele zone “no-kill” bine stabilite. Organizațiile pentru protecția mediului au militat pentru eliberarea peștilor odată prinși ca modalitate de a asigura sustenabilitatea și de a evita supraexploatarea efectivelor de pește. Lee Wulff, un pescar la muscă, autor și realizator de filme din New York, a promovat pescuitul cu eliberare încă din 1936 folosind ideea că “peștii sunt prea valoroși pentru a fi prinși o singură dată.” Don Martinez, un proprietar de magazin de muște artificiale din West Yellowstone, Montana, a promovat pescuitul cu eliberare în buletinele de știri ale anilor 1930-40 care erau trimise pescarilor din estul țării.
Un alt exemplu este Australia. Aici, pescuitul C&R a prins destul de încet, datorită câtorva pionieri care l-au practicat în anii 1960, iar practica a devenit treptat mai răspândită în anii 1970 și 1980. Practica prinderii și eliberării e acum utilizată pe scară largă pentru a asigura conservarea – și e chiar esențială pentru salvarea unor specii de pești amenințați cu dispariția completă.
În Irlanda, pescuitul cu eliberare a fost folosit ca instrument de conservare pentru pescuitul de somon de Atlantic și păstrăv de mare începând cu 2003. O serie de zone de pescuit au acum reglementări obligatorii privind capturarea și eliberarea. Pescuitul C&R a fost folosit de pescarii sportivi de când aceste specii sunt pescuite pe această insulă. Cu toate acestea, eliberarea capturii a presupus o schimbare uriașă în modul în care mulți pescari au privit resursele de pescuit sportiv, lucru deloc ușor de realizat. Astfel, pentru a încuraja pescarii să practice capturarea și eliberarea în toate tipurile de pescuit, au fost puse în aplicare o serie de stimulente guvernamentale.
În Canada, capturarea și eliberarea este obligatorie pentru anumite specii. De asemenea, Canada impune, în unele cazuri, utilizarea cârligelor fără barbete pentru a facilita eliberarea și a minimiza rănile.
Venind mai aproape de casă, vedem țări ca Elveția și Germania, unde pescuitul prin capturare și eliberare este considerat inuman și este în prezent interzis. În Germania, Legea privind bunăstarea animalelor prevede că “nimeni nu poate cauza unui animal durere, suferință sau vătămare fără un motiv întemeiat”. Acest lucru nu lasă niciun temei juridic pentru capturare și eliberare din cauza argumentului său inerent de lipsă de “motiv întemeiat” și, prin urmare, pescuitul personal este permis numai pentru consumul alimentar imediat. În plus, este ilegal să se elibereze peștii înapoi în apă dacă aceștia depășesc cerințele minime de mărime și nu sunt o specie protejată sau nu se află într-un sezon închis.
Pe de altă parte, există și exemple de locuri ca Parcul Național Yellowstone din SUA, unde, în 2011, Serviciul Parcurilor Naționale a început un proces de prin care încearcă să producă efectul invers a decenii de reglementări care promovau capturarea și eliberarea și alte tehnici care protejau populațiile de pești. Astfel, în numele conservării peștilor indigeni, au impus reglementări obligatorii de ucidere a păstrăvului curcubeu și a păstrăvului fântânel în drenajul râului Lamar și au încurajat capturarea și eliminarea nelimitată a speciilor non-native în unele ape din parc.