Pescuit la pluta pe Dunare, lac sau pe ape curgatoare

Specii de pesti pe care ii poti captura in lacurile si raurile din Romania Exista numeroase lacuri si balti amenajate pentru pescuit, insa este important de stiut care sunt regulile acestei activitati si ce fel de pesti se pot captura. Iata cateva specii de pesti care se regasesc in lacurile si raurile din Romania si care starnesc interesul pescarilor amatori si profesionisti: Bibanul – este un peste rapitor omnivor de apa dulce ce face parte din specia Perca. Este apreciat pentru carnea moale si lipsa oaselor. Acesta se gaseste atat in lacuri, cat si in ape curgatoare. Carasul – originar din Asia de Nord, carasul se regaseste peste tot in Romania. Greutatea lui variaza de la 150 de grame si pana la doua kilograme. Aceasta specie de peste este apreciata pentru gustul deosebit si pentru usurinta cu care se poate gati. Crapul – face parte din specia Cyprinidae, este un peste de apa dulce, are solzi mari, abdomen albicios si poate atinge chiar si 40 de kilograme. Acesta este printre pestii preferati pentru capturat de catre pescari. Pastravul – se gaseste in speta in apele de munte, insa si in zone submontane. Pastravul poate ajunge pana la 15 kilograme, insa in Romania nu depaseste, in mod normal, 6 kilograme. Si acesta este un peste destul de consumat in Romania, datorita gustului dulce al carnii si numarului mic de oase. Salaul – este un peste rapitor ce face parte din familia Percidae, se gaseste atat in apele curgatoare, cat si in cele statatoare din Romania. Si acesta se gaseste in meniurile gastronomiei romanesti, fiind apreciat pentru calitatea si gustul carnii. Somnul – este un peste rapitor, cu raspandire mare in apele din Europa, inclusiv fluvii. Capturarea acestuia este o adevarata provocare pentru pescarii profesionisti, mai ales ca aceasta specie de peste …

Pescuit la pluta pe Dunare, lac sau pe ape curgatoare Despre pescuit »

Tehnici de pescuit la pluta: exemple de monturi cu pluta fixa

Monturile cu pluta fixa se folosesc pentru capturarea diverselor specii de pesti. Drept urmare, exista diferite modele de monturi cu pluta fixa, iar urmatoarele sunt cele mai folosite: Montura pentru caras se realizeaza cu o pluta cu antena detasabila si diametru egal cu cel al starletului, de aproximativ 4 milimetri si lungime de maxim 40 de milimetri. Echilibrarea se poate face cu o singura alica. Montura pentru platica trebuie sa aiba forma alungita si antena subtire. Astfel de plute sunt destul de sensibile, iar firul unditei trebuie sa fie transparent, cu o grosime de aproximativ 0,14 milimetri. Montura cu pluta pentru pestii rapitori permite pescuitul la mari adancimi. Aceasta ar trebui sa aiba in jur de 25 de grame, iar firul unditei nu trebuie sa depaseasca diametrul de 30 de milimetri. Montura cu pluta pentru pescuitul pe rau este potrivita pentru capturarea oricarei specii de peste de apa curgatoare. Pluta se aseamana cu o para intoarsa, are antena groasa pentru a oferi o vizibilitate potrivita, nu depaseste 4 grame si se poate echilibra cu o oliveta culisanta.

Pescuitul la pluta pe rau – Unde este recomandat sa practici aceasta activitate

Pescuitul la pluta pe rau este cu adevarat o provocare pentru cei care doresc sa experimenteze si alte locuri. Specialistii si pescarii profesionisti recomanda raurile line, de mici dimensiuni si fara vartejuri sau curenti, pentru o experienta unica si relaxanta la pescuit, cu ajutorul unditei cu pluta. Astfel, se asigura atat confortul unui pescuit fara probleme, cat si evitarea ruperii ustensilelor folosite. Daca pescuitul la balta sau lac presupune un loc bine ales, cu umbra si stufaris, la rau trebuie sa ai in vedere alegerea unui mal cu vegetatie si pietris, insa ferit de soare. Este important de subliniat faptul ca locurile comode pentru pescuitul pe rau nu inseamna ca si prada va fi pe masura. Pestii de rau si, in special, crapul, prefera apele adanci, pe alocuri salbatice sau linistite deopotriva. De aceea, este indicat sa testezi apele inainte de a te apuca de pescuitul la pluta pe rau.

Sfaturi pentru pescuitul la pluta: cum se pescuieste?

Sfaturile pentru pescuitul la pluta sunt numeroase si nu ar strica sa tii cont de cateva dintre ele, mai ales daca esti pescar amator sau incepator in acest domeniu. In ceea ce priveste tehnicile pescuitului la pluta, acestea nu sunt dificile, atat timp cat se folosesc unditele si momelile potrivite. Odata montata undita cu pluta, plumbi, carlig si momeala, aceasta se lanseaza in balta sau lac, dupa care se poate aseza pe un dispozitiv de tip arac. Pescarul se poate bucura de moment doar stand pe scaun, cu undita in mana si admirand privelistea din fata lui. In cazul in care se foloseste o undita cu pluta si mulineta, firul se va retrage imediat ce pestele este capturat, ca mai apoi sa fie depozitat intr-un recipient. Daca undita nu este prevazuta cu mulineta, atunci aceasta se trage cat mai repede din apa, dupa care se foloseste minciogul pentru detasarea pestelui din carlig. Exista situatii in care firul unditei se rupe sau pestele fuge cu tot cu momeala si pluta. In astfel de cazuri, un pescar ar trebui sa aiba o undita de rezerva sau sa inlocuiasca guta rupta si pluta pierduta. Pescuitul la pluta – Ce este rubeziana Pluta cu rubeziana este folosita cu precadere la capturarea crapului, din zona malurilor de lac sau balta si este o metoda potrivita pentru cei care nu vor sa piarda acest tip de peste, imediat dupa prindere. Sistemul rubeziana este format din ansamblu de nadire si pescuit, dar si din prelungitor, trei elemente importante pentru capturarea corecta a crapului. Iata ce presupune fiecare in parte:  Kit-ul sau ansamblul de nadire – este format din doua tronsoane telescopice si o cupa si are rol de hranire in vad.  Ansamblul de pescuit – sunt bete confectionate din carbon, au pluta de dimensiuni potrivite si ajuta …

Sfaturi pentru pescuitul la pluta: cum se pescuieste? Despre pescuit »

Echipamentul necesar pentru pescuitul la pluta

Pescuitul ramane o activitate care atrage destul de multi adepti. Astfel, detinatorii de balti si lacuri au inteles pe deplin fenomenul si au adoptat diverse masuri si idei de amenajari pentru a oferi cat mai multe facilitati, atat pescarilor amatori, cat si celor profesionisti. Si industria echipamentelor de pescuit a capatat amploare in ultima vreme, iar un pescar incepator ar trebui sa aiba in vedere cateva lucruri esentiale cu privire la bagajerie si la accesoriile necesare: In functie de numarul de zile petrecute la pescuit, se va achitiziona un cort pentru odihna de noapte. Scaunele de pescuit, confectionate din materiale textile, nu ar trebui sa lipseasca. Geanta termoizolanta si impermeabila este folosita pentru depozitarea uneltelor mici. Momeala se tine in borcane, astfel ca si acestea fac parte din bagajul unui pescar. Minciogul ajuta la prinderea si la detasarea pestelui din undita cu pluta. Si aceasta ustensila face parte din echipamentul unui pescar. Husele pentru undita cu pluta au rol de depozitare si protectie. Acestea trebuie sa fie, la randul lor, puse pe lista atunci cand te pregatesti de pescuit. Momeli potrivite pentru pescuitul la pluta Momeala corespunzatoare poate face diferenta la pescuit. Pescarii amatori sau incepatori ar trebui sa faca o mica verificare si sa se informeze cu privire la tipul de momeala potrivita pentru pescuitul la pluta. Viermusii sunt cele mai cautate momeli, insa un pescar isi poate confectiona si acasa „mancarea” pentru pesti. Mamaliga si painea cu porumb sunt momeli potrivite pentru pescuitul la undita cu pluta, iar acestea se pot confectiona fara dificultati si acasa.

Sfaturi pentru pescari incepatori sau experimentati

Pescuitul este, cu siguranta, o activitate relaxanta si un domeniu plin de povesti, practicat din cele mai vechi timpuri. Amatorii si pescarii incepatori care doresc sa afle cat mai multe despre tainele pescuitului ar trebui sa isi faca o idee despre sculele necesare si tehnicile care vin la pachet cu acestea. Fie ca practici aceasta activitate ca hobby, fie ca iti doresti sa o transformi in ceva mai mult de atat, este bine de stiut ca pescuitul la pluta se poate transforma destul de repede intr-o pasiune periodica, in functie de sezon si de reguli. Afla din acest articol cateva dintre tehnicile de pescuit la pluta, dar si informatii despre ustensilele necesare, care sa te pregateasca de o iesire in aer liber, pe malul lacului, la pescuit. Ce este pescuitul la pluta? Pescuitul la pluta se poate practica atat pe balti si lacuri, cat si pe rauri, in functie de echipament si de instrumente. Un rol important il joaca undita clasica de pescuit, formata dintr-un bat din lemn sau plastic, pluta, plumb, fir, carlig si momeala. Cum pescuitul la pluta nu mai este de mult timp o tehnica rudimentara, nici instrumentele nu mai sunt ca pe vremuri, astfel ca oricine poate achizitiona o undita potrivita pentru tipul de pescuit pe care doreste sa il practice, ca amator sau profesionist. Pescuit la undita cu pluta: ce fel de undita este recomandata? Undita clasica pentru pescuitul la pluta este, probabil, cea mai simpla ustensila cu care se pot captura pestii de mici dimensiuni sau chiar mai mari. Iata din ce este formata aceasta: Batul sau varga – poate fi din lemn de bambus sau din materiale plastice rezistente, fixe sau telescopice, de aproximativ 5-8 metri. Batul este prevazut cu cateva verigi sau inele prin care trece firul unditei. Firul unditei – este …

Sfaturi pentru pescari incepatori sau experimentati Despre pescuit »

Cand si cum poti sa pescuiesti?

Pentru a proteja pestii sunt doua feluri de masuri:• Perioade in care nu ai voie sa pescuiesti anumite specii de pesti.• Ape ecologice unde pescuitul este interzis in anumite perioade. Pescuitul este strict interzis in perioada de reproducere de la 16 Aprilie pana la 31 Mai inclusiv.• Pescuitul de noapte: pescuitul de la 2 ore dupa apus pana la 2 ore inainte de rasarit este interzis.• Folosirea momelei artificiale cu o lungime mai mare de 2 cm si folosirea pestilor pe post de momeala este interzisa de la 1 Martie pana la 15 Aprilie.• Aveti in vedere: in unele ape, se aplica legile locale. Intotdeanu observati orele de acces pentru acele ape si asigurativa ca aveti la cunostinta regulile locale. Orice peste care il prinzi la momentul cand pescuitul este interzis in concordanta cu tabelul de mai sus trebuie pus inapoi cu grija in apa de unde a fost prins. Incepand cu 16 Aprilie pana la 31 Mai folosirea pestilor pe post de momeala este interzisa si trebuie sa inapoiati orice peste capturat imediat cu grija in apele de origine. Atentie: detinatorul sau ingrijitorul apei poate impune reguli locale ca pescuitul in anumite momente sau locuri sa nu fie permis. In anumite ape ai nevoie si de permisiunea proprietarului pentru a pescui in aceste ape.

Cum obtin Permis de granița online 2022

Pescuitul sportiv recreativ in zonele de frontiera ale Romaniei se poate exercita doar in baza unui set de documente. Deseori ne lovim de termenul “ pg online”. Nu este suficient permisul de pescuit eliberat de A.N.P.A.. Apare urmatoare intrebare: “cum obtin PG online?”. Atata vreme cat vizam apele care constituie frontiera de stat, trebuie sa respectam legislatia in vigoare si ne lovim de obligativitatea detinerii unui document suplimentar: pg pescuit! Ce este un PG pescuit ? Permisul de granita pentru pescuit , sau prescurtat PG pescuit, este un document eliberat de politia de frontiera care permite titularului sa desfasoare activitati de pescuit recreativ in zona de frontiera a tarii. In termeni specifici, acesta se numeste aviz de pescuit recreativ. Acest document a fost infiintat in baza prevederilor art. 40 din OUG 105 / 2001 privind frontiera de stat cu modificarile si completarile ulterioare. Evident, vizeaza activitatile de pescuit in apele de frontiera, apele maritime interioare si in marea teritoriala. Cum obtin PG online? Solicitarea se va adresa serviciilor teritoriale ale Politiei de Frontiera /Garda de Coasta, acestea fiind organizate si avand zona de competenta la nivelul fiecarui judet de frontiera. In acceasi OUG 105/2001 -articolul 40, sunt recunoscute ca fiind autotritati competente care definesc perioadele si zonele pescuibile A.N.P.A. si A.R.B.D.D.. Iata ce trebuie facut la capitolul “cum obtin PG online”. Trebuie accesat site-ul politiei de frontiera, in sectiunea formulare. De acolo avem de completat datele personale si de incarcat cererea tip si o copie dupa actul de identitate. In cazul in care intentia este de a merge in Delta Dunarii, suntem obligati sa atasam cererii si permisul eliberat de catre A.R.B.D.D.. Pe langa acest document, avem nevoie de permise suplimentare pentru activitatile de pescuit recreativ pe ape naturale.

Bălți și lacuri de pescuit în județul Constanța 2022

Lacul Corbu Regim de pescuit: Catch & Release Taxe: 150 lei / 24h, 30 lei / însoțitor Specii: Crap, Răpitor, Albitură Densitatea de crap: 600 kg/hectar Greutatea crapilor: 1 – 35 kg, media la 9 kg Recordul bălții: 29,7 kg Suprafață: 450 hectare Adâncimi: 1,4 – 2,5 metri Distanța între maluri: 600 – 2000 metri Pescuit plantat: Permis (cu acordul vecinilor, gratuit) Facilități: Duș, toalete, căsuțe cu 2 paturi, stand pietruit, ponton, drum de acces pietruit. Reputație: Organizatorul Campionatului Mondial de Crap din 2012.Cea mai echilibrată pistă de concurs de pescuit la crap din Europa. Balta Vlahi Regim de pescuit: Catch & Release și Reținere Taxe: 200 lei / ponton – 2 pescari Taxa ponton 24h – 200 ronTaxa ponton 0 si 01 – 48h – 800 ronTaxa inchiriat barca – 50 ron (toata partida de pescuit)Taxa navomodel – 20 ron (toata partida de pescuit) Specii: Crap Densitatea de crap: 560 crapi între 10 – 22 kg, 300 tone în total Greutatea crapilor: 2 – 22 kg Recordul bălții: 22 kg Suprafață: 50 hectare Adâncimi: 1,3 – 11 metri Distanța între maluri: 400 metri Pescuit plantat: Permis Facilități: Duș, toaletă, ponton, foișor Reputație: Pontoane amplasate pe apă în mijlocul apei, accesul se face cu barcaO baltă cu peisaj idilic în care pescarii se pot bucura de liniște și frumusețea naturii Regulament 1. Pescuitul la Balta Vlahi se face numai pe pontoane amenajate pentru 2 persoane. Fiecare ponton este format din platforma din lemn și o căsuță din lemn (2,5 m x 2,5 m) goală, ceea ce înseamnă că fiecare pescar trebuie să-și aducă tot ce este necesar pentru crearea confortului (pat, scaun, măsuță). Înainte de îmbarcarea pentru plecarea pe ponton pescarul va consulta prezentul regulament și va achita taxa corespunzătoare numai în cazul în care este de acord cu acest …

Bălți și lacuri de pescuit în județul Constanța 2022 Despre pescuit »

Prevenirea accidentelor la pescuit

Desi este putin cam nostim sa vorbim despre accidente in timpul partidelor de pescuit, experienta arata ca acestea sunt foarte posibile, daca nu suntem catusi de putin precauti. In cateva cuvinte, vom aborda 3 tipuri de accidente mai mult sau mai putin intalnite in randul pescarilor. Un prim caz asupra caruia dorim sa ne oprim este acela al muscaturilor provocate de insecte veninoase (albine), de serpi de apa sau, mai grav, de vipere. Se stie ca in zonele baltilor de ses, in apropierea padurilor, putem avea neplacuta surpriza sa gasim roiuri de albine sau de viespi gazduite de scorburi etc.. Nesansa de a irita un astfel de roi, in mod voit sau nu, se poate solda cu o serie de intapaturi care, in numar mare, pot fi letale. Mai recent se zvoneste ca putem fi victimele vaduvelor negre sau a scorpionilor din zonele de litoral. Cazul cel mai grav este al muscaturilor de vipera, sarpe veninos intalnit frecvent in zona banatului. Muscatura unui sarpe de apa nu poate fi considerata grava, in general, dar oare cum vom reactiona daca suntem alergici ? In toate cazurile mentionate la acest paragraf mai este un singur pas pana la un posibil soc anafilactic, in functie de organismul fiecaruia. Cel mai bine ar fi de stiut ca toate aceste accidente pot fi prevenite purtand haine si incaltaminte adecvate, umbland cu atentie sau evitand zonele in care ne-au fost semnalate astfel de pericole. Daca mergeti la pescuit in echipa in astfel de zone este bine sa cunoasteti cateva masuri de prim ajutor in caz de accidente, de orice natura ar fi ele si sa aveti asupra Dvs. o trusa antisoc (anafilactic) care sa contina 2 fiole de glucoza 33%, hidrocortizon hemisuccinat 1-2 fiole, vitamina C – o fiola 5 ml, 2 seringi x 20 ml, …

Prevenirea accidentelor la pescuit Despre pescuit »

Bălți și lacuri de pescuit în județul Prahova in 2022

Lacul Green Paradise Lacul Green Paradise (Sat Mehedinta, jud.Prahova) este un lac cochet, de o frumusete rara, situat la 111 km de Bucuresti, 110 km de Brasov , 76 km de Targoviste , 71 km de Buzau si 25 km de Ploiesti . A luat naştere în anul 2010, până atunci în această locaţie se afla un bazin de irigaţii. Bazinul a fost jumătate secat, iar jumătate acoperit cu vegetaţie (stuf, sălcii, papură, iarba) şi mlaştină. Din primăvara anului 2010 s-a lucrat intens pentru a fi decolmatat şi curăţat de vegetaţie. Suprafaţa lacului este de 10 ha luciu de apă şi este împărţit în două bălţi printr-un dig de departajare. Substratul lacului este in proportie de 90% cu pietris , are 2 izvoare din afara baltii si 10 izvoare proprii , apa este de o calitate deosebita, dar fiind o zona de subcarpati este putin alcalina. Prima baltă, respectiv balta Green Paradise I are o suprafaţă de 7 ha, adancimea apei variaza de la 1 la 9 metri, cu canale, praguri, insule, stuf si structuri submerse. Este un lac greu de abordat pentru cei neobisnuiti cu pescuitul in balti adanci, pestele avand comportament diferit de cel din zona de ses.Aceasta balta este populată 90% cu peste paşnic şi 10 % cu peste răpitorBalta noastra este destinată pescuitului sportiv, recreativ, iubitorilor de natura, ce cauta liniste, respect fata de pesti si a celor din jur. Lacul Green Paradise pune la dispoziţie 30 locuri de pescuit ,13 pontoane, 22 de cabanute cu curent, un pat in fiecare cabanuta, 10 locuri amenajate pt pescuitul stationar, 2 insule formate în urma curăţări şi decolmatării pământului pe care sunt disponibile 6 standuri de dimensiuni mai mici, magazin nada, momeala si accesorii pescuit, terasa cu bauturi racoritoare, gratare la fiecare loc de pescuit, loc de joaca …

Bălți și lacuri de pescuit în județul Prahova in 2022 Despre pescuit »

Bălți și lacuri de pescuit în județul Teleorman in 2022

Balta Cenușaru Despre Noi Acumularea Cenusaru 1 se află in localitatea Valea Ciresului. Lacul de pescuit sportiv „Cenusaru 1” este o acumulare de aproximativ 12 ha luciu de apa si este amplasata in judetul Teleorman, la 70 km de Bucuresti. Se pleaca pe drumul catre Alexandria, se face dreapta la intrarea in Draganesti Vlasca catre Botoroga, unde vom face dreapta catre Valea Ciresului. In Valea Ciresului (aproape de iesire) pe partea dreapta este o troita, aici facem stanga si ajungem la balta Cenusaru 1 are o lungime de aproximativ 1.5 km, adancimea variaza intre 1.5 si 4.5 metri, fundul baltii este in general tare. Acumularea va ofera 8 foisoare, situate la o distanta de 30 m. Se pescuieste pe un singur mal si specia predominanta este crapul comun si oglinda. Balta a fost preluata fara a se navodi in prealabil acum 4 ani. S-au facut populari sistematice cantitatea de peste existanta fiinde de aproximatim 10tone. BALTA CENUSARU 1 este deschisa exclusiv pentru concursuri. Regim de pescuit: Catch & Release (Se pescuiește doar în concursuri și, înaintea lor, de către cei care participă la concursuri) Taxe: 150 lei / 24 h Specii: Crap Densitatea de crap: 15 tone Greutatea crapilor: 1 – 23 kg Recordul bălții: 23 kg Suprafață: 16 hectare Adâncimi: 1,2 – 3 metri Distanța între maluri: 50 – 120 metri Pescuit plantat: Interzis Facilități: Foișor pe fiecare stand, standuri pietruite, toalete Reputație: Baltă dedicată exclusiv concursurilor de pescuit la crapSe poate pescuit de plăcere dacă pescuiți la minim un concurs sau pe bază de recomandare Balta Lazăr TAXĂ DE PESCUIT: • Pescuit Catch & Release – 75 lei / 12 h (de la 06:00-18:00 sau 18:00-06:00)• Pescuit Catch & Release – 150 lei /24 h (de la 06:00-06:00 sau 18:00-18:00)• Pescuit cu reținere – 200 lei / 12 …

Bălți și lacuri de pescuit în județul Teleorman in 2022 Despre pescuit »

Bălți și lacuri de pescuit în județul Vrancea in 2022

Balta Zaga Zaga Lăsând în urmă agitația și zgomotul orașelor, într-un colț feeric, Siretul își ramifică brațele care se risipesc peste o întindere nesfârșită, ce a dat naștere unui loc unic în România. La întâlnirea dintre județele Vrancea și Galați, pe o suprafață de peste 82 de hectare, Zaga Zaga a ajutat la formarea unei delte impresionante, de o frumusețe aparte – cunoscută și sub numele de Delta Siretului. Regim de pescuit: Catch & Release Taxe: Pescuitul este permis doar pentru persoanele cazate Specii: Crap, Cteno, Caras, Somn, Știucă, Șalău, Roșioară, Plătică, Fitofag, Biban, Lin Facilități: Cazare, restaurant, terasă, parc de distracție, grădină zoo, piscină; Reputație: Complex de agrement ce oferă și pescuit în regim Catch & ReleaseBaltă cu densitate de crapi sălbatici între 3-24 kg;Fostă balastieră ce oferă un peisaj superbCondiții de cazare excelente, room service; Balta Carp Arena Cărpănoaia 2 Regim de pescuit: Catch & Release Taxe: 100 lei / 24h Specii: Crap, Amur, Caras Greutatea crapilor: Media la 6-7 kg Recordul bălții: 18 kg Suprafață: 7,5 ha Adâncimi: 1.5 metri media Distanța între maluri: 105 – 127 metri Pescuit plantat: Interzis Facilități: Foișoare pe fiecare stand, toaletă, drum de acces Reputație: Baltă cu densitate excelentă de crap, ideală pentru competiții de pescuit la crap și feeder Balta Paradisul Pescarilor Regim de pescuit: Catch & Release Taxe: 30 lei / 12h Specii: Crap, Amur, Caras, Plătică, Lin, Știucă, Șalău Facilități: Pontoane, restaurant, cazare, loc de joacă pentru copii, mini zoo, echitație Reputație: Baltă ideală pentru pescuitul alături de familie datorită condițiilor de cazare și facilităților oferite

Locaţii pentru pescuit în judeţul Alba. Vezi taxele percepute şi fondul piscicol

Amatorii de pescuit au mai multe variante de locaţii în judeţul Alba unde pot practica hobby-ul preferat. Fie că aleg apele curgătoare de munte sau de șes ori lacurile și bălțile din zonă, pescarii dispun de un fond piscicol format din crap, babușcă, cteno, mreană, clean, caras, somn, fitofag, avat, morunaș și șalau. Pentru cei din Alba Iulia, râul Mureș, Ampoi sau Sebeș rămân variantele cele mai apropiate și totodată cele mai frecventate de pescari. Taxele în Alba variază între 4 lei și 40 de lei, în funcție de opțiunea fiecărui pescar. Zonele cele mai frecventate mai sunt Arieș, Târnava, Râul Mare și Râul Mic din Cugir, fiecare cu afluenții lor. De asemenea, mai sunt disponibile barajul de la Sâncel, balta de la Oarda de Sus, Balta Captalani de la Noșlac, cele de la Războieni, Chereteu, Crăciunel sau  Războieni. Avem și lacuri de acumulare, dintre care amintim pe cel de la Căpâlna, Petrești, Tăuţ sau lacul de la Mihoești. Cu excepţia membrilor asociaţiilor de pescari, taxele percepute pentru pescuit de către Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Alba, în funcție de perioadă, diferă de la 4 lei pentru o săptămână, 8 lei pentru o lună și pentru un an 16 lei. Pescarii sportivi, membri ai AJVPS Alba pot practica pescuitul în baza plății cotizației de membru, în funcţie de categoria socială. Salariaţii trebuie să plătească 40 de lei pe an, studenţii şi persoanele cu handicap mediu sau uşor plătesc 10 lei pentru obţinerea permisului, iar pensionarii, veteranii de război şi persoanele cu handicap grav pescuiesc gratuit. În județul Alba avem și ferme piscicole, precum cele de la Daia Română și Doștat, care permit pescuitul în schimbul unei taxe de acces. La Daia Română aceasta este de 50 de lei pe zi, iar programul este de la ora 6.00 …

Locaţii pentru pescuit în judeţul Alba. Vezi taxele percepute şi fondul piscicol Despre pescuit »

Bălți și lacuri de pescuit din Județul Alba in 2022

Balta Playground Club Regim de pescuit: Catch & Release Taxe: 280 ron/24h cazare casuta + pescuit 300 ron/24h apartament premium 500 ron /24h Ponton vip Specii:Crap, somn, stiuca, pastrav, salau Record: 32 kg Adâncimi: 2,9 – 3,1 metri Facilități: Teren de tenis, terasp pe apă, bar restaurant, campare nocturnă, internet wireless, prize curent electric, grupuri sanitare, cabine de duș, căsuțe, pensiune Balta Dostat Alba La 34 Km de Sibiu Rating:Balta este situată în jud. Alba, lacul dispune de o densitate mare de crap, sânger, novac, ten și caras.Facilitati: Access auto, Copaci pe mal, WC, Posibilitate campare Regulament Balta Dostat Alba: REGULAMENT PESCUIT CLUB BIOTERRA2022 LACUL MARE DRAȘOV (EXCLUSIV CATCH & RELEASE/ PRINDE ȘI ELIBEREAZĂ):ACEST REGULAMENT TREBUIE RESPECTAT OBLIGATORIU DE FIECARE PESCAR.Înainte de instalarea pe locul de pescuit, pescarul va consulta prezentul regulament. Va achita taxa corespunzatoare pentru pescuit, în cazul în care ESTE DE ACORD cu aceste reguli. REGULI DE BAZĂ: • Ziua de pescuit începe la ora 6:00 și se încheie la 18:00 (partida de 12 ore)• TAXA PESCUIT 12 h= 50 LEI (CATCH & RELEASE)• TAXA PESCUIT 24 h= 100 LEI (CATCH & RELEASE)• TAXA PESCUIT 36 h= 150 LEI (CATCH & RELEASE)• TAXA PESCUIT 48 h= 200 LEI (CATCH & RELEASE)• TAXA PESCUIT 72 h= 300 LEI (CATCH & RELEASE)• Se poate pescui noaptea (doar pentru grupuri organizate de minim 8 pescari) și prin plata taxei aferente partidei de 12 ore. • Se poate pescui cu 3 lansete + 1 undiță.• Este permis pescuitul folosind monturi de pescuit cu un singur cârlig (monturi care permit eliberarea peștilor în caz de ruptură: in-line, plumb pierdut).• Pescarul are obligația de a avea în dotare saltea de primire, spray antiseptic și mingioc cu plasă deasă și deschidere de minim 50 cm.• Este interzisa nadirea cu semințe nefierte (porumb uscat, alune tigrate, etc). …

Bălți și lacuri de pescuit din Județul Alba in 2022 Despre pescuit »

Calendarul pescarului 2022

Calendarul pescarului – Deoarece conditiile climatice nu sunt aceleasi in toti anii, ar fi imposibil sa se indice cu precizie ce pesti se vor prinde intr-o anumita perioada a anului si la ce momeli anume. Este insa sigur ca pescuitul va fi cu atat mai fructuos cu cat temperatura apei este mai apropiata de temperatura optima de hranire a pestelui cautat (scobarul 11 C, linul 16 C, stiuca 17 C, crapul 19 C , pastravul fantanel 10-12 C, pastravul curcubeu 14-19 C, babusca, cleanul, mreana, obletul, platica, rosioara 15 C etc.). In anii cu clima normala pot fi luate in consideratie indicatiile acestui calendar. IANUARIE Acum pestii pasnici si rapitori se gasesc la apa adanca, cu functiile vitale reduse la minimum. Indiferent cat de frig ar fi afara sa nu uitam ca la nivelul fundului apei temperatura este de min. 4 C (pentru un lac cu cel putin 2 m adancime sau chiar mai putin) datorita anomaliei pe care o prezinta densitatea apei in raport cu temperatura (densitatea maxima corespunde lui T = 4 C, deci „apa grea” este la fund). Totusi, in zilele insorite sau de moina, pescuitul poate da rezultate atat la copca cat si in apa libera.·1 Babusca, in zilele insorite sau de moina, poate fi pescuita la fundul apei cu rame mici rosii, virmusi si mai ales libelule (viermi rosii de namol);·2 Bibanul – la copca sau in apa libera poate fi pescuit la pestisor viu sau mort „jucat”, ori dandineta, langa palcurile de stuf si radacini. Cu lanseta, pe timp friguros, sansele sunt slabe; sunt indicate naluci mici, oscilante, care permit o recuperare lenta;·3 Carasul- se poate prinde la copca cu libelule, viermusi, rame;·4 Cleanul – cade rar, la paine si branza topita, pe fundul apei, in locurile cu curent slab. In lacuri putin tulburi …

Calendarul pescarului 2022 Despre pescuit »

Pescuitul in luna Iunie

In a doua jumatate a lunii iunie prohibitia se ridica. Luna iunie este una dintre cele mai bune perioade de pescuit. Rezultatele sunt cam la fel in toate orele zilei. Totusi, instabilitatea barometrica din aceasta perioada provoaca si numeroase insuccese. In aceasta perioada bradisul este abundent in multe balti, fiind greu de utilizat lansetele. * Avatul se pescuieste cu peste viu, naluci mici rotative (albe sau galbene); se poate incerca si cu musca artificiala la marginea suvoaielor;* Babusca si obletul- se prind, ca si pana acum, cu libelule, muste, viermusi, rame si paste (paine, mamaliga);* Bibanul si stiuca -continua sa muste la peste viu, insa mai in larg, in preajma vegetatiei, precum si la naluci, catre suprafata. La lanseta sansele pescuitului scad pe masura incalzirii apei;* Carasul, crapul, linul si platica se prind cu momeli animale, dar spre sfarsitul lunii cele vegetale dau rezultate mai bune. Bulele de aer indica drumul pe care-l parcurg pestii prin vegetatia subacvatica in plina dezvoltare;* Cleanul -se intalneste la marginea suvoaielor din albiile cu prundis si de-a lungul malurilor inalte, acoperite de vegetatie arborescenta. Cade la muste artificiale mari si paroase, rosii si negre, greieri, lacuste, carabusi, precum si la dude si cirese;* Mreana -incepe sa se prinda mai frecvent la larve de rusalii, coropisnite, rame groase de pamant, lipitori cu ventuzele taiate, cuburi de branza veche, de branza topita si mai ales greiere (momeala indicata pina in septembrie);* Obletul – la viermusi, paine, musca de casa;* Platica – cu boabe de grau, paine, paste;* Rosioara- pe langa pescuitul cu pluta la virmusi, paste, ofera un pescuit interesant la suprafata cu musca naturala;* Scobarul -se prinde bine cu viermusi, rame, mai ales in ape tulburi, la coropisnite si chiar la paine si mamaliga;* Somnul -musca cu lacomie la tipar, broaste, lipitori, rame mari -pe …

Pescuitul in luna Iunie Despre pescuit »

Perioada de reproducere a crapului

Crapul depune vreo 10-14 zile. De regulă, reproducerea începe la începutul lunii aprilie și se termină la sfârșitul lunii mai. Durează aproximativ 7 zile pentru ca crapul să mănânce înainte de reproducere, în această perioadă pot fi capturate exemplarele de trofee. Trebuie reamintit faptul că la nivel legislativ sunt stabilite interdicții care sunt necesare pentru ca crapul să poată efectua calm lăsarea icrelor. Dacă pescuiești într-un iaz necunoscut, cel mai bine este să afli mai multe despre aceste legi. Un alt punct important de reținut este că crapul se reproduce în loturi. În primul rând, creștere tânără, cântărind aproximativ 1,5 kg, după un pește mai mare. La ce oră mușcă crapul de primăvară? Pescuitul la crap în aprilie și mai se face cel mai bine la mijlocul zilei – aproximativ 11: 00-17: 00. Pe măsură ce se apropie căldura, activitatea peștilor se schimbă – vârfurile sunt mai observate în timpul serii din zi. Mai mult, de la începutul lunii iunie, este mai confortabil ca crapul să-și cumpere hrană sub coasta de coastă. Adică, pescuitul pe timp de noapte este ideal pentru luna mai. În acest moment, este recomandat să mergeți la pescuit câteva zile. De asemenea, acest pescuit se practică adesea în iulie și august, dar în mai este destul de adecvat și eficient.

Pescuitul crapului la începutul și sfârșitul primăverii

Pescuitul crapului în primăvară diferă în funcție de lună: Martie Pescuitul crapului la începutul primăverii în martie este de obicei nereușit. Rezervorul este încă răcoros și peștele nu se hrănește activ sau cu reticență. Pe anumite iazuri există încă o crustă de gheață, pe altele tocmai a dispărut, iar rezervorul este încă noroios. Pentru multe regiuni, este recomandabil să amânați pescuitul la o dată ulterioară. Aprilie În acest moment, peștii sunt deja mult mai activi. În majoritatea regiunilor, temperatura apei este cuprinsă între 16-20 C. În acest caz, crapul iese din gropile de iarnă în căutarea hranei și se hrănește destul de activ. Sfârșitul lunii este mult mai favorabil pescuitului decât începutul lunii aprilie Mai Peștele este în plină activitate și acceptă în mod activ diferite momeli. Dacă luăm în considerare ce este mai bine să prindeți crapul în luna mai, atunci în acest caz puteți folosi atât momeli vegetale, cât și momeli animale. Acesta este cel mai favorabil sezon al anului pentru acest pește. Toate condițiile pentru pescuit sunt cel mai adesea destul de reușite: peștii de crap în acest moment s-au „mutat” deja din iernare, rezervoarele sunt suficient de calde, reproducerea se apropie și, în consecință, peștii se hrănesc activ și intens. În luna mai, puteți prinde un trofeu de crap sau crap în timpul anului. Mai mult, primăvara este devreme și târziu, cu toate acestea, ciugulitul anual al unui anumit rezervor aproape nu se schimbă. Luând în considerare toate cele de mai sus, cel mai bun mod de a afla exact când crapul începe să muște în primăvară este să vă concentrați asupra creșterii temperaturii din rezervor. Este necesar să așteptați până când apa se încălzește până la 11 și, de preferință, la 16 grade. În acest caz, puteți lua în considerare temperatura aerului, aceasta ar trebui …

Pescuitul crapului la începutul și sfârșitul primăverii Despre pescuit »

Bălți de pescuit recomandate în 2022

Lacul Varlaam Regim de pescuit: Sectorul A: Catch & ReleaseSectorul B: Catch & Release și reținere Taxe: 200 ron / 24h Specii: Crap, caras, ten, știucă, șalău, biban, clean, avat, roșioară, oblete Densitatea de crap: Sectorul A are aproximativ 150 de crapi, cu greutăți de minim 10 kg. Lacul conține și câteva zeci de teni cu greutăți de 10 – 20 kg.Sectorul B are aproximativ 5 – 600 de crapi, cu greutăți de 5 – 28 kg. Majoritatea crapilor depășesc 10 kg. Lacul conține și teni cu greutăți mici și medii. Greutatea crapilor: In 2021, s-au inregistrat peste 200 de capturi de minim 20kg. Recordul bălții: Sectorul A: 30,8 kg (prins in aprilie 2021)Sectorul B: 28,6 kg (prins in mai 2021) Suprafață: Sectorul A: 7 hectareSectorul B: 25 hectare Adâncimi: Până la 4 metri pe ambele sectoare Distanța între maluri: Sectorul A: 100 – 200 de metriSectorul B: 600 de metri Pescuit plantat: Permis pe ambele sectoare Facilități: Drum de acces bun indiferent de vreme, parcare păzită, toalete civilizate și cabină de duș. Supermarketuri în proximitate. Restaurantele din apropiere fac livrări pe stand. Reputație: Drum de acces bun indiferent de vreme, parcare păzită, toalete civilizate și cabină de duș. Pe Sectorul B, majoritatea standurilor sunt dotate cu cabane confortabile pentru 2-3 persoane. Supermarketuri în proximitate. Restaurantele din apropiere fac livrări pe stand. Balta Cândeasca Regim de pescuit: Catch & Release Taxe: 80 lei / 12 h Catch & Release; 140 lei / 24 Catch & Release; Specii: Crap, caras, răpitor Densitatea de crap: 2 tone / hectar Greutatea crapilor: 1 – 23 kg Recordul bălții: 23 kg Suprafață: 3,4 hectare Adâncimi: 1,8 metri media Distanța între maluri: 80 – 100 metri Pescuit plantat: Permis Facilități: Toalete, căsuțe, cabană, curent electric, luminat. Balta Creața 3 Regim de pescuit: Catch & Release …

Bălți de pescuit recomandate în 2022 Despre pescuit »

Bălți și lacuri de pescuit la crap recomandate în 2022

Unde pescuim în 2022? Sezonul de pescuit la crap din acest an este pe cale să înceapă. Chiar dacă unii pescari au furat deja startul, puțini sunt cei care au avut curajul să iasă recent la pescuit.  Pentru cei de acasă și nu numai ne-am gândit să alcătuim un top al celor mai recomandate bălți și lacuri din România în momentul actual. Am adunat informații cu ajutorul pescarilor și administratorilor de bălți și lacuri pentru a vă prezenta cele mai importante ape private ale fiecărui județ. Principalele criterii pe care am pus accent au fost :  populația de crap greutatea crapilor speciile de pești existente recordul bălții regimul de pescuit (catch & release / reținere) tarifele aplicate reputația bălții adâncimile și suprafața distanta dintre maluri condițiile oferite pescarilor facilități extra Vom începe cu bălțile și lacurile de lângă București, după care vom continua cu fiecare județ, în ordine alfabetică. Bălți și lacuri din apropierea Bucureștiului Bălțile Dyno Lake Regim de pescuit-Catch & Release Taxe– 240 lei / 24h Sector A și B; 70 lei / 12 h Feeder / Crap Sector C Specii-Crap, Amur, Caras, Lin, Știucă, Șalău, Sturion Densitatea de crap: Sectorul A: 750 kg / ha; 150 buc / pește 10 kgSectorul B: 750 kg / haSectorul C: 1 tonă / haSectorul E: 2T / ha Greutatea crapilor: Sectorul A: 2 kg – 32 kgSectorul B: 2 kg – 31 kgSectorul C: 1 kg – 10 kgSectorul E: 1 kg – 10 kg Recordul bălții: Sectorul A: 24 kgSectorul B: 21 kgSectorul C: 10 kgSectorul E: nespecificat Suprafață: Sectorul A: 5,5 hectareSectorul B: 4 hectareSectorul C: 12 hectareSectorul E: 50 hectare Adâncimi Sectorul A: până în 3 metriSectorul B: 2,5 metriSectorul C: până la 6 metriE: Până la 11 metri Distanța între maluri: Sectorul A: până la 134mSectorul …

Bălți și lacuri de pescuit la crap recomandate în 2022 Despre pescuit »

Pescuitul la Dunăre și pe ape curgătoare

Pe Dunăre și în general pe ape curgătoare, temperatura apei crește mult mai lent decât pe bălți și lacuri. De aceea carașii încep să fie prezenție ceva mai târziu, cu puțin timp înainte de începerea perioadei de prohibiție. Adesea, dacă iarna este una prelungită, apariția carașilor poate fi chiar în mijlocul prohibiției către vară. Presupunând că primăvăra este una blândă, iar carașii sunt activi, cu siguranța îi vom găși în apropierea copacilor scufundați sau a altor structuri precum pietrele sau pragurile. Carașii se pregătesc de depunere și vor căuta zone cu un curent slab sau moderat, ce le oferă adăpost. Îi putem pescui atât la vargâ cât și la feeder, carașii situăndu-se destul de aproape de mal. Momelile vii sunt armele principale, atrângând cel mai rapid atenția carașilor. Pe locurile cu un curent moderat monturile cu coșuleț sunt ideale, iar pe cele ce prezintă un curent ceva mai slab putem pescuim chiar și cu momitor sau method, ori la vargă.

Pescuitul la vargă

Pescuitul la vargă se bazează pe același principii precum cel la feeder. Finețea joacă un rol important iar liniile principale vor fi legate ca atare. De regulă optez pentru linii legate cu fire monofilament de 0.14-0.16 mm, iar foracul cu 0.10-0.14 mm. Culoarea firului joacă un rol foarte imporant. Îmi plac enorm firele transparente, deoarece oferă o camuflare perfectă pe ape limpezi. Alegerea plutei trebui să fie una în consecință. Ținând cont de intensitatea vântului și lungimea vergii este de preferat să optăm pentru o plută cât mai ușoară 1-2 gr. Cu cât pluta va fi mai ușoară, cu atât avem șanse să păcălim cât mai mulți pesți. Practic carașii nu vor simți atât de bine greutatea liniei în momentul trăsăturii. Pe durata verii putem pescui eficient și cu linii mai solide, dar nu trebuie să uităm că primăvara peștii au alt comportament. Nu se hrănesc la fel de agresiv și în același timp sunt mult mai suspicioși. Nădirea regulată nu ar trebui să lipsească. Bulgării mici, aruncați la diferite intervale de timp reprezintă o soluție ideală pentru a ține carașii în zonă. Nădirea agresivă la începutul partidei nu este indicată ci mai degrabă una moderată și progresivă.

Pescuitul la caras primăvara

Pescuitul la caras primăvara devreme începe de regulă odată cu debutul lunii martie sau cel târziu în prima parte a lui aprilie. În fiecare an nu ratez această perioadă, deoarece este cea în care carașii de talie mare ies la hrănire. După o iarnă îndelungată, carașii vor fi înfometați. Nevând multă hrană naturală la dispoziție se vor baza pe cea oferită de pescari. Cele mai prolifice partide la caras le-am avut întotdeauna la debutul primăverii sau toamna târziu. Apa fiind destul de rece, carașii mici nu răspund la fel de activ. Astfel putem face mai ușor procesul de selecție. În funcție de temperaturile și evoluția vremii carașii se pot muta de un loc la altul. Dacă ne alfăm într-o perioadă de înclălzire vor căuta apă mică. În schimb, în cazul răcirii vremii, carașii se vor muta pe apă ceva mai adâncă. Este foarte important să ținem cont de acest aspect deoarece este primul cu care trebuie să începem partida de pescuit. Cele mai populare tehnici de pescuit la caras primăvara sunt : feeder-ul și varga. În cele ce urmează voi detalia pe rând cum abordez cele 2 stiluri. Pescuitul la feeder  Partidele de pescuit cu lansete de tip feeder având ca țintă carașii sunt de-a dreptul spectaculoase uneori. Dacă reușim să adunăm carașii pe vad, aceștia se vor hrăni intens. Vom avea trăsături la câteva minute, iar șansele să prindem doar carași mari sunt crescute. De-a lungul anilor m-am bucurat de multe ieșiri de genul. Rețeta ,,succes-ului” este destul de simplă. Cu toții știm că diminețile de primăvară sunt destul de reci. Prin urmare, încep partida lansând monturile către zona mai adâncă a locului de pescuit. Pescuitul clipsat de mare precizie este extrem de important. Dacă aruncăm la întâmplare și împrăștiem nada pe o suprafața ridicată, șansele de a atrage carașii …

Pescuitul la caras primăvara Despre pescuit »

Monturi de bază pentru pescuitul la feeder

Pescuitul la feeder a luat o amploare fantastică în ultimii ani. Dacă la început se credea că lanseta feeder este dedicată doar monturilor ce au la bază coșulețul, în timp s-au strecurat și momitoarele sau method feeder-ele. Monturile pentru pescuitul la feeder se împart în 3 categorii : monturi cu coșuleț , momitor sau method feeder. Adesea pescarii au dubii în alegerea tipului de năditor potrivit și pe bună dreptate. Pentru a pescui corect este necesar să înțelegem modul în care funcționează coșulețul, momitorul sau method feeder-ul. Fiecare tip de năditor necesită nade preparate într-un stil specific, forface de diferite dimensiuni și anumite momeli de cârlig. În cele ce urmează voi discuta despre modul de utilizare al coșulețelor, năditoarelor și method feeder-elor și desigur monturile cele mai populare. 1. Coșuleț Coșulețul prezintă cele mai multe variante de monturi. Dintre cele mai importante amintesc : montura cu fir răsucit (împletit), montura cu fir elastic, montura pater noster și montura cu tub anti tangle. A. Montura cu fir răsucit Montura cu fir răsucit și cea cu tub anti tangle sunt cele mai folosite monturi de pescarii români. Avantajul principal al firului împletit față de un tub anti tangle este greutatea redusă. Firul răsucit înlocuiește tubul anti tangle și previne încurcarea forfacului de coșulet sau firul principal al mulinetei. Pe lângă greutatea redusă, firul răsucit se poate agăța mult mai greu față de obstacolele submerse comparativ cu un tub anti tangle. Montura este ușor de realizat și presupune materiale puține. Se pretează oricărei specie de pește pe care o vizăm și poate fi pescuită cu succes atât pe bălți cât și pe râuri. B. Montura cu fir elastic Montura cu fir elastic (feeder gum) a devenit montura pe care o folosesc cel mai des în pescuitul pe râuri. Pescuind cu fir textil pe …

Monturi de bază pentru pescuitul la feeder Despre pescuit »

Momeli flotante vs momeli critic echilibrate

Recent, momelile critic echilibrate au devenit foarte populare în rândul pescarilor. Indiferent că discutăm de pescuitul la crap sau la feeder, ,,criticele” și ,,flotantele” au devenit nelipsite din trusele cu momeli. Diferența principală între momelile flotante și cele critic echilibrate este legată de gradul de flotabilitate. Dacă momelile flotante pot ridica cârligul sau forfacul în întregime, cele critic echilibrate rămân în apropierea substratului. Efectul unei momeli critic echilibrate poate fi obținut, de asemeni, prin combinarea unei momeli scufundătoare cu una flotantă, de exemplu : boilies + pop up = momeală snow-man / porumb preparat + spumă flotantă sau tehnopuffi = sandviș de porumb. Având în vedere diversitatea momelilor de cârlig din ambele tipuri, alegerea lor poate fi una problematică. Când pescuim cu pop up și când folosim wafters? De ce porumb artificial și nu pelete flotante? Fiecare momeală are anumite avantaje cât și dezavantaje. În cele ce urmează voi încerca să conturez un mic ghid în ce privește alegerea momelilor de cârlig. Momeli flotante 1. Pop up Pop up-ul este o momeală artificială concepută pentru pescuitul la crap, dar și alte specii de ciprinide. Cea mai eficientă prezentare a pop up-ului este în apropierea nadei – momitor, sac solubil, pungă pva șamd. Pop up-ul poate fi pescuit și pe monturi cu plumb simplu, dacă sunt plasate pe o zonă nădită. Totuși pop up-ul funcționează și izolat, înafara patului de nadă, fiind o momeală de mare atracție. În alegerea pop up-urilor se va ține cont de următoarele caracteristici : dimensiune, flotabilitate, culoare și aromă. Flotabilitatea pop up-urilor diferă de la un producător la altul. Este recomandat să verificăm de fiecare dată modul în care se așează cârligul pe substrat într-un recipient cu apă. Când sunt indicate pop up-urile? Pop up-ul este o momeală universală, folosită atât în pescuitul la crap cât …

Momeli flotante vs momeli critic echilibrate Despre pescuit »

Unde să pescuiți fără permis Landes?

Pene de pescuit Categorie nume al 2-lea Cazaux și Lacul Sanguinet al 2-lea Lacurile Biscarrosse și Parentis al 2-lea Marais d’Orx al 2-lea Lacul Soustons  Unde să pescuiți în Bordeaux fără licență? Pene de pescuit Categorie nume al 2-lea Lac  Bordeaux al 2-lea lacul Marotte al 2-lea Lacul Prade al 2-lea Lacul Dagueys  Unde să pescuiți fără permis de Nord? Hauts-de-France  Lacul Armbouts-Cappel (59) Iazul Fréneuse din Pimprez (60) 3 cursuri pe Selle in Conty (80) Les Evoissons în Conty (80) Iazul „n ° 1 Saint-Ladre” din Conty (80) Iazul „n ° 3 Carpodrome” din Tilloy-lès-Conty (80) Iazul „n ° 4 Truites” din Conty și Tilloy-lès-Conty (80)

Cum să-ți alegi permisul de pescuit?

Ce card de pescuit să alegi? Pentru cei care își exersează regulat timpul liber în timpul anului, cardul „adult” este cardul potrivit. Valabil pe tot parcursul anului, vă permite a pescui la categoria 1 si a 2-a, cu toate modurile de pescuit autorizat. Unde să pescuiți fără permis în Hérault? Iazul de pescuit de Dardaillon Iaz pescuit în St Christol învestitor. Pescuit fără permis, eliberare zilnică de pește. Vino să te relaxezi într-un cadru plăcut lângă apă. Care este prețul unei licențe de pescuit? Acestecarduri de pescuit, dedicate pentru pescari care practică regulat sunt oferite la prețuri de la 77 € pana la 100 €. Cardurile interfederal (100 €) permit pescuitul în 91 din departamentele reciproce din Franța.

Cum să obțineți licența de pescuit 2022?

Permisul de pescuit este obligatoriu, cu excepția cazului în care pescuiți în corpuri de apă închise (bazine private etc.). De la 1 ianuarie 2022, permis de pescuit este livrat EXCLUSIV online. Cum se imprimă un card de pescuit? Imprimarea dvs card de pescuit se realizează din ecranul rezumat al comenzii dvs. sau în secțiunea „My carduri de pescuit din contul dvs. The card de pescuit, iar anumite conținuturi ale acestui site sunt disponibile pentru descărcare în format Adobe Acrobat (extensie de fișier. pdf). Cum se obține permisul de pescuit? Pentru a afla, puteți consulta harta departamentelor pe site-ul Federației Naționale de pescuit. Apoi, ar trebui să obțineți documentul de la distribuitorul de carduri situat în apropierea dvs. Acesta poate fi un revânzător de material de pescuit sau un magazin. Unde îmi pot găsi permisul de pescuit? Site-ul cartedepeche.fr livrează carduri de pescuit obligatoriu pentru a pescui în apă dulce (articolul L436-1 din codul mediului). Informațiile solicitate de la dvs. sunt necesare pentru această calitate de membru.

Câți ani ai permisul de pescuit?

Există și tineri cu vârsta cuprinsă între 12 și sub 18 ani la 1 ianuarie a anului care pot achiziționa Cardul de Persoană Minor. Câți ani trebuie să ai pentru a avea permis de pescuit? Dacă ai 18 ani sau peste, unii oameni pot pescui sub tine permis. La ce vârstă este permis pescuitul? Pentru cei mai tineri sub 12 ani la data de 1 ianuarie a anului care este vârstă minim de permis de pescuit, își pot permite cardul Discovery pentru a pescui cu ușurință. Există și tineri cu vârsta cuprinsă între 12 și sub 18 ani la 1 ianuarie a anului care pot achiziționa Cardul de Persoană Minor.

Unde să pescuiți gratuit în Île-de-France?

Ai nevoie de permis pentru a pescui pe mare? Pentru a practica pescuitul maritim de pe barca dumneavoastră, trebuie să aveți documentele justificative necesare (permis a conduce, carte de circulatie privind inmatricularea ambarcatiunii, eventual asigurare). Sunt autorizate următoarele mașini: Linii montate pentru maxim 12 cârlige. Ce card să pescuiți în mare? Răspunsul este nu: nu ai nevoie de permis a pescui la bord de mer. spre deosebire de pescuit în râu sau la pescuit în apă dulce de În general, nu este nevoie să cumpărați o carte de pescuit pentru a putea pescui la bord . Pot pescui fara permis? Cardul de pescuit se cere pentru a putea pescui în apă dulce, spre deosebire de pescuit la mare. Dacă noi pescuit în râu fara card de pescuit putrti fi amendat. Autoritățile competente sunt jandarmeria, poliția, paznicii sau gardienii pădurii. Unde putem pescui lângă mare? Plajele cu nisip și pietriș vă permit sa pescuiti folosind momeli naturale. În ceea ce privește coastele stâncoase, acestea sunt adesea bogate în pește, dar nu întotdeauna ușor de înțeles când începeți.

Balta Ferma de Crap Diosig – Oradea

INFORMATII DESPRE BALTA Ferma de Crap Diosig este un centru de pescuit sportiv situat în apropierea comunei Diosig. Crapiști profesioniști, Balta Ferma de Crap Diosig vă primește într-o zonă unică, une aveți condițiile ideale pentru a vă practica pasiunea voastră pentru pescuitul de crap. Balta este populată cu crap și ten. Apa din baltă nu a fost golită de peste 30 de ani, iar prima populare a avut loc în anul 2016 cu crapi între 1 – 8 kg. În ultimii trei ani, au fost aduși crapi de la 10 la 20 de kilograme, cel mai mare cântărind 20 de kg. În baltă mai există băștinași deosebiți, ce își așteaptă pescarii.  Balta este prevăzută pentru pescuitul sportiv de catch & release și este locul ideal pentru pescuitul familial, adesea foarte fructuos. PESCUIT DE CRAP LA 30 DE MINUTE DE ORADEA Balta Ferma de Crap Diosig se situează la 1,5 km de șoseaua asfaltată, într-un peisaj plin de verdeață, ce se întinde pe 40 de hectare.  Balta are o suprafață de 38 hectare, cu o lungime de 1,7 km luciu de apă, lățimea maximă de 220 m și adâncimi ce variază de la 2 la 6 metri. Balta este prevăzută cu 22 de pontoane confortabile. Pentru a înnoi populația și a vă oferi cele mai bune condiții de pescuit, în fiecare primăvară se efectuează o nouă populare.  Balta conține crapi comuni, foarte combativi, precum și crapi oglindă și ten. Ferma de Crap Diosig este un centru de pescuit sportiv situat in apropierea comunei Diosig. Balta Ferma De Crap Diosig va primeste intr-o zona unica, unde aveti conditiile ideale pentru a va practica pasiunea pentru pescuitul de crap. Pescuitul de crap la 30 de minute de Oradea Balta Ferma de Crap Diosig se situeaza la 1,5 km de soseaua asfaltata, intr-un peisaj …

Balta Ferma de Crap Diosig – Oradea Despre pescuit »

Lacul de pescuit Sititelec din judetul Bihor

Localizare : Sititelec/Bihor Prezentare: Balta Sititelec este bine intretinuta si curata.Are si un barulet,loc de campare,toaleta ecologica,si este liniste nefiind voie sa se asculte muzica sau sa se faca galagie.Balta mai este si ingradit.Sunt si bancute cu mese si acoperis,din pacate nu sunt prea multe deoarece,balta este an continua amenajare. Lacul de pescuit se afla in judetul Bihor, localitatea Husasau de Cris, la doar 10km de municipiul Oradea, la iesirea din Osorhei spre Fughiu, pe E60 Oradea Cluj . Suprafata totala a lacului este de peste 2 hectare si abunda in diferite soiuri de pesti: crap, caras, salau, somn, stiuca, clean. Pentru pescarii care doresc sa petreaca mai multe zile pe malul lacului alaturi de familie si prieteni, am amenajat diferite feluri de cazare: casute din lemn, o casuta cu terasa cu o capacitate de 30 de locuri precum si posibilitatea de cazare in pensiune, aceasta avand micul dejun inclus si intrarea la piscina. Pe malul lacului, avem amenajate locuri de prajit cu grill si filigorie pentru 8-10 persoane unde va puteti relaxa total alaturi de familie si prieteni. Specii de pesti: Crap,Somn,Caras. Facilitati :Toaleta,bancute si in viitor cazare,Parcare Acces balta : Foarte bun.Drumul national Oradea-Arad,an localitatea Les-bihor se face stanga spre localitatea Tinc Regulament si tarif Regulament pescuit sportiv catch&release si cu retinere –Program pescuit 07-19,19-07. –Populatie piscicola:crap,caras,amur. –Masinile raman in parcare, iar accesul pe balta se face pe jos (se asigura roaba pt transportul echipamentului). -Taxa de pescuit sportiv/zi (07:00-19:00)=30ron,taxa pescuit/noapte (19:00-07:00)=30ron, se poate pescui cu 2 bete. -Taxa de pescuit cu retinere/zi (07:00-19:00)=60 ron , si se include 2kg de caras si 1 bucata de crap intre 1,5kg si 2,5 kg ,taxa pescuit cu retinere/noapte(19:00-07:00),tot asa si pe  timp de noapte. –Se accepta moturi cu un singur carlig. –Pescarul trebuie sa aibe asupra sa obligatoriu minciog feeder/crap,spray antiseptic …

Lacul de pescuit Sititelec din judetul Bihor Despre pescuit »

Complexul piscicol Lacul Iannis- Bihor

Complexul piscicol Lacul Iannis este situat pe teritoriul administrativ al comunei Mădăras, județul Bihor, în apropierea pădurii Rădvani în cadrul Parcului Natural Cefa, la 35 km față de municipiul Oradea, într-un peisaj mioritic pitoresc, o zonă cu numeroase valori naturale. Lacul destinat pescuitului sportiv la crap, însumează 24 ha luciu de apă cu adâncimi de la 1.6 m la 3.3 m, 13 insule pe axul lacului, care delimiteaza zonele de pescuit aferente standurilor, 27 de standuri amenajate, fiecare stand având în deschiderea zonei de pescuit adâncimi și suprafață egală între ele.Dotari: – curent electric la fiecare stand; – grup sanitar (toalete și dușuri). Cu siguranta dimineata perfecta se incepe pe Lacul Iannis situat in judetul Bihor, care poate sa implineasca visul oricarui pescar prin obtinerea unui record personal cu un peste cu adevarat capital. Mai jos veti afla toate imformatiile de baza si speram noi, ca sa va bucurati de unele momente traite de pescari impartasindu-le cu voi. Complexul piscicol Lacul Iannis este situat pe teritoriul administrativ al comunei Mădăras, județul Bihor, în apropierea pădurii Rădvani în cadrul Parcului Natural Cefa, la 35 km față de municipiul Oradea, într-un peisaj mioritic pitoresc, o zonă cu numeroase valori naturale. Lacul destinat pescuitului sportiv la crap, însumează 24 ha luciu de apă cu adâncimi de la 1.6 m la 3.3 m, 13 insule pe axul lacului, care delimiteaza zonele de pescuit aferente standurilor, 27 de standuri amenajate, fiecare stand având în deschiderea zonei de pescuit adâncimi și suprafață egală între ele. Dotari:– curent electric la fiecare stand; – grup sanitar (toalete și dușuri). Echipa Lacul Iannis va oferi o experienta placuta si relaxanta ,intr-un cadru natural deosebit. Abonamentele anului 2022- Lacul Iannis 1. Abonament partide nelimitate cu durată minimă 72 ore în intervalul Marți-Duminică – 1 Pescar cu 4 Bețe – 1500 Lei …

Complexul piscicol Lacul Iannis- Bihor Despre pescuit »

Lacul Hanul Pescarilor – Oradea

Despre lac Lacul hanul pescarilor este situat la 1.5 km de Oradea și se întinde pe o suprafață de aproximativ 8 hectare. Cu o vechime de peste 50 de ani, lacul este înconjurat de copaci, la umbra cărora se îmbină natura cu pescuitul. Fauna piscicola Lacul a dat de-a lungul timpului capturi deosebite de crap, amur, șalău, știucă sau somn, dar a făcut distractiv și pescuitul staționar prin populația de caras, plătică și roșioară. Asezare si facilitati Lacul dispune de 31 de standuri de pescuit, cu diferite facilități pentru confortul pescarului pornind de la filigorie, curent, mobilier, sau grătar. In interiorul complexului aveți posibilitatea da a servi o masă tradițională sau preparate pe bază de pește la restaurantul hanul pescarilor, o plimbare în natură, școală de echitație și multe alte activități pentru o ieșire cu familia. TAXE ȘI ORE DE PESCUIT LACUL HANUL PESCARILOR 2021Orar: luni-duminică, orele 08:00-18:00 PESCUIT CRAP/CARAS TAXĂ DE PESCUIT PE ZI70 RON / pescar (interval orar 08:00 – 18:00) – în taxa de pescuit este inclusă reținerea a 2,5 kg de crap și caras nelimitat – crap peste cantitatea inclusă în taxa de pescuit se poate reține contra cost cu 20 RON / kg Pescarul are dreptul sa folosească maxim 3 bețe cu un singur cârlig fiecare pe durata partidei de pescuit. VĂ RUGĂM CONSULTAȚI CU ATENȚIE REGULAMENTUL CU PRIVIRE LA MANIPULAREA ȘI REȚINEREA PEȘTELUI. LACUL ESTE SUPRAVEGHEAT VIDEO. PESCUIT LA RĂPITOR PESCUITUL LA RĂPITOR ESTE PERMIS DOAR ÎN SISTEM C&R (PRINDE ȘI ELIBEREAZĂ). Știucă, Somn, Șalău. TAXĂ DE PESCUIT PE ZI: 30 RON/pescar Pescuitul la răpitor este permis doar cu momeli artifiale Este interzisă folosirea monturilor cu pește viu VĂ RUGĂM CONSULTAȚI CU ATENȚIE REGULAMENTUL CU PRIVIRE LA MANIPULAREA ȘI REȚINEREA PEȘTELUI LACUL ESTE SUPRAVEGHEAT VIDEO Tarife închiriere diverse echipamente: Filigorie – 120 ron/zi Facilități:priză …

Lacul Hanul Pescarilor – Oradea Despre pescuit »

Balti de pescuit langa Bucuresti amenajate sub forma baltilor sau helesteelor private

Pescuitul in salbaticie este, desigur, o activitate cu destule beneficii, mai ales pentru pescarii care vor sa pastreze acel parfum de autenticitate si de neprevazut. Totusi, este o activitate care solicita destul de mult efort (mai ales pentru identificarea locatiilor) si timp (deoarece va trebui sa petreci ore bune pe balta in asteptarea unei capturi). Daca rabdarea si timpul nu sunt printre punctele tale forte si vrei sa vezi neaparat rezultate generoase, optiunea unor balti de pescuit sportiv cu plata in zona Bucurestiului este demna de luat in seama. Balta Moara Vlasiei 2 Este una din cele mai prolifice balti pentru pescuitul la crap, de unde cel mai probabil nu vei pleca dezamagit. Locatia este privata, amenajata pentru pescuit sportiv si competitional. Cu o suprafata a apei de circa 17 ha, ofera posibilitatea unor capturi impresionante. Nu uita sa ai lansete si monturi speciale pentru crap, deoarece este principalul peste cu care este populata balta. Sistemul de prindere este catch & release sau, optional, poti pastra o anumita cantitate conform regulamentelor baltii. In privinta taxelor, acestea variaza in functie de timpul petrecut, de la 80 lei pentru 12 ore, cu eliberarea capturii, pana la 150 lei pentru 24 ore sau cu pastrarea pestelui prins. Desigur, poti beneficia, contra cost, si de alte servicii cum ar fi inchirierea de pontoane speciale. Balta Tancabesti 1 Pentru pescarii competitivi si pentru cei care se considera profesionisti ai sportului, Balta Tancabesti 1 este locatia de pescuit ideala din zona Bucurestilor. Desigur, nu vei merge aici la pescuit pentru plevusca. Cei care vin aici nu au in gand decat cele mai mari trofee de crap cu care sa se inscrie in ”cartea de aur” a povestilor pescaresti. Tot aici, pescuitul la somn da rezultate excelente, dar au fost raportate capturi frumoase si la pescuitul de …

Balti de pescuit langa Bucuresti amenajate sub forma baltilor sau helesteelor private Despre pescuit »

Balti de pescuit langa Bucuresti cu acces liber

Cu siguranta, pescuitul sportiv sau la nivel de amator are ca finalitate captura unor exemplare cat mai frumoase, fie ca este vorba de perspectiva unei saramuri sau ciorbe pescaresti, fie ca este vorba doar de cresterea prestigiului si a respectului de sine si a celui provenit in partea confratilor din ”bransa”. Cele mai multe sanse de a prinde peste ar fi, teoretic, in crescatoriile amenajate, unde, contra unei taxe, poti prinde cu un anumit numar de lansete crapi sau alte specii cu care este populata amenajarea respectiva. Insa, farmecul cautat de pescarii nostalgici, care pretuiesc mai mult evadarea, departarea vremelnica de civilizatie si de oameni, pentru a se afla cu o undita in mana si a prinde pesti de toate soiurile, poate chiar si capturi impresionante, se poate derula doar in zonele salbatice. Evaziunea temporala, iesirea din ritmul cotidian si sentimentul dat de asteptarea visatoare, pe care cei care nu au aceasta pasiune in sange nu-l pot percepe si nici intelege, se pot realiza plenar doar pe o balta salbatica. Iata o selectie a catorva din baltile salbatice de langa Bucuresti cu acces gratuit, bineinteles, fara a uita de permisul de pescuit necesar pentru arealul geografic si acvatic corespunzator. Balta Tunari Aflata foarte aproape de Bucuresti, in partea de Nord a municipiului, cu malurile indiguite si pietruite, ofera acces chiar cu masina direct la mal, fara riscul de a ramane impotmolit chiar si pe vreme umeda. Pentru pastrarea curateniei, sunt amenajate si cosuri pentru deseuri, ca un indemn pentru mentinerea apelor curate. Este posibil sa fie si o taxa modica, dar nu de pescuit, ci pentru asigurarea serviciilor de curatenie. Avand in vedere ca este o balta publica, nu ar trebui sa te astepti la capturi impresionante. In schimb, pentru o zi de relaxare in natura este o locatie excelenta, …

Balti de pescuit langa Bucuresti cu acces liber Despre pescuit »

Ce trebuie sa ai în vedere pentru pescuitul la rapitor?

1.Sa dispui de un echipament propice Echipamentul corespunzător este cheia succesului pentru pescuit. Pentru un asemenea tip de pescuit vei avea nevoie de o lansetă răpitor care să acopere o distanță cât mai mare. De regulă, acest tip de lansetă are undeva între 1,90 m și 2,70 m, iar în momentul în care o achiziționezi, trebuie să iei în calcul poziționarea ta. Ea este de două tipuri, lanseta de casting și lanseta de spinning, ambele îndeplinind funcții diferite, deci este aleasă după nevoia fiecăruia. Celelalte elemente la care trebuie să fii atent sunt mulineta și năluca aleasă. Selectate corespunzător, oferă un succes garantat alături de o lansetă calitativă. 2.Sa ai o poziționare corecta Poziționarea este și ea un factor determinant ce merge mână în mână cu alegerea echipamentului, pentru că peștii răpitori nu obișnuiesc să stea foarte aproape de mal. Astfel, dacă ai o lansetă mai mare, poți pescui liniștit de pe mal, iar dacă ai o lansetă mai mică, este indicat să pescuiești de pe o barcă. Nu degeaba se numesc pești răpitori, aceștia au un comportament aparte, așa că necesită o atenție sporită din partea ta. 3.Sa ai rabdare Această activitate presupune mult control de sine, răbdare și strategie, așa că dacă nu vei obține rezultate prea mari din prima, nu te descuraja. Documentează-te și studiază comportamentul peștilor, află care este cea mai potrivită tehnică de pescuit pentru fiecare pește în parte și, cu siguranță, în timp, vei deveni extrem de bun la asta. Dacă cei mai mulți dintre pescari recurg la această activitate pentru a se relaxa, atunci nu ar trebui să fie atât de greu încât să nu o poți face și tu. Pescuitul la răpitor este cel mai practicat datorită senzațiilor intense și adrenalina pe care le oferă. Pescarul este supus la diferite încercări ce-l …

Ce trebuie sa ai în vedere pentru pescuitul la rapitor? Despre pescuit »

Cum sa pescuiesti la crap?

Crapul a fost considerat un peşte aspru, necomestibil şi o pradă săracă pentru pescarii sportivi, comunitatea pescarilor începe treptat să aprecieze provocările pe care le oferă pescuitul la crap. Aceşti peşti prezintă multe dintre provocările unui pescuit profesionist, care pot testa chiar şi abilităţile pescarilor veterani. Indiferent dacă eşti un pescar începător sau doreşti să încerci şi pescuitul unor peşti mai mari, iată câteva sfaturi utile care te vor ajuta să începi pescuitul la crap şi să îţi creşti şansele de a obţine o captură. Crapii tind să rămână în ape tulbure şi este posibil să se sperie cu uşurinţă atunci când apa este limpede. Aceşti peşti preferă, de asemenea, apele mai calde, aşa că uită-te de-a lungul liniei ţărmului, a apelor stătătoare şi a canalelor laterale pentru apă noroioasă cu vegetaţie densă. Crapii îşi petrec cea mai mare parte a timpului hrănindu-se cu insecte printre vegetaţia acvatică. Dimineaţa devreme este cel mai bun moment pentru a observa crapii. Uită-te de-a lungul malurilor râului pentru a găsi apa tulbure caracteristică şi trezeşte-te devreme pentru a arunca momeala.  Alege momeala potrivită Crapii sunt omnivori şi mănâncă în general plancton, insecte şi larve, precum şi tulpinile fragede ale plantelor şi buruieni de râu, aşa că momeala crapului este relativ uşoară. Mămăliga este momeala preferată pentru majoritatea pescarilor de crap. Mirosul făinii de peşte din mămăligă îi înnebuneşte pe crapi. Cu toate acestea, crapul din zonele pescuite frecvent poate asocia mămăliga cu pericolul şi poate evita acea momeală. Din fericire, există o momeală mai ieftină şi mai uşoară la care crapul prinde mereu: porumbul dulce. Conservele de porumb dulce au combinaţia potrivită de arome sărate şi dulci pe care crapii le găsesc irezistibile, iar boabele de porumb sunt uşor de ataşat direct pe cârlig. Alege lanseta şi mulineta potrivite Pescuitul pe râu înseamnă, …

Cum sa pescuiesti la crap? Despre pescuit »

De ce sunt importanti ochelarii polarizati la pescuit?

La pescuit petreci mult timp in natura si ai parte de lumina naturala, care este nepolarizata, adica este raspandita in toate directiile. Atunci cand lumina intra in contact cu o suprafata tip oglinda, ea se reflecta catre ochiul uman cu o intensitate mult mai mare si se creaza astfel efectul de orbire, care solicita excesiv ochii. Lentilele polarizate au in compozitie un filtru laminat, care nu permite acestor raze sa patrunda in ochi. Expunerea prelungita la aceste raze pot cauza în timp, afectiuni oculare grave. Lentile din sticla sau lentile din policarbonat? Fie ca alegi lentile confectionate din sticla sau din policarbonat, sa stii ca ambele variante sunt la fel de populare si apreciate de catre utilizatori. Lentilele din sticla au marele avantaj ca rezista la zgaraieturi si ofera o claritate vizuala mai buna decat de cele din policarbonat. In schimb sunt extrem de fragili la spargere – daca esti neindemantic nu este o alegere potrivita pentru tine. Au o greutate mai mare decat cei din policarbonat, deaceea ar putea aluneca de pe nas, fiind necesara fixarea permanenta a acestora cu degetul. O purtare indelungata poate lasa urme pe nasul purtatorului. Lentilele din policarbonat – datorita greutatii reduse acesti ochelari se dovedesc a fi foarte comozi, durabili si rezistenti la impact. In schimb lentilele se pot zgaraia mai usor daca sunt utilizati sau pastrati necorespunzator.

Scroll to Top