Pescuitul staționar este o activitate adecvată atât pentru începători, cât și pentru pescarii avansați. Este, probabil, cea mai cunoscută variantă, având în vedere că pescuirea pe un lac sau pe un iaz a fost prima experiență de pescuit pentru mulți dintre noi. O undiță, o mulinetă, un cârlig, niște gută și poate o plută au fost tot ce am avut nevoie pentru a începe. Mulți oameni se îndrăgostesc de acest sport pe măsură ce dobândesc mai multă abilitate și se familiarizează cu pescuitul, alegând să-și achiziționeze articole pentru pescuit diversificate.
Pescuitul staționar este simplu, necesită un minim de abilități tehnice și poate da rezultate bune, în special atunci când se găsește cea mai avantajoasă locație. Există mereu câteva detalii pe care trebuie să le ai în vedere atunci când pescuiești pentru captura perfectă, dar recomandările din acest articol ar trebui să fie de ajuns ca să îți ofere o privire de ansamblu generală despre ce trebuie să știi.
În primul rând trebuie să fii organizat. Ai o perioadă limitată de timp pe care o poți petrece pe malul apei. Pentru ca experiența ta să fie cât mai plăcută, organizează toate articolele necesare, din timp.
Alege sezonul perfect. Peștii de apă dulce, la fel ca toate animalele, sunt influențați direct de mediul în care trăiesc, iar asta include și atracția gravitațională a lunii sau lumina soarelui. Zilele din apropierea fazelor cheie ale lunii pot fi adesea cele mai indicate pentru a face o captură impresionantă.
În schimb, lumina puternică a soarelui poate deranja peștii, iar vântul îi va conduce direct la momeală. Nu în ultimul rând, peștii au tendința de a fi mai puțin activi în perioadele de presiune ridicată și cu temperaturi fierbinți.
Alege îmbrăcămintea și accesoriile potrivite. Începând cu pelerina de ploaie și terminând cu loțiunea pentru protecție solară, toate detaliile sunt importante pentru ca experiența ta la pescuit staționar să fie cât mai confortabilă și mai sigură posibil. Nu uita pălăria și cizmele de cauciuc, utile în orice moment.
Unele specii de pești, precum scrumbia, și unele locații, cum sunt sectoarele Dunării, pot avea perioade ale anului în care este ilegal să pescuiești. Perioadele de prohibiţie sunt stabilite prin lege şi pot varia de la an la an, astfel ca este necesar să consulţi legislaţia în vigoare dacă vrei să pescuieşti, de exemplu, şalău, biban, ştiucă sau calcan.
În special perioada în care anumite specii depun icre este vizată, din acest motiv este important să te interesezi întotdeauna care sunt reglementările locale pentru pescuit.
Alege momeala potrivită, pentru o captură cât mai mare. Printre cele mai cunoscute momeli utilizate la pescuitul staționar se numără:
- Bucăți de pește. Este o metodă care atrage peștii într-un mod diferit de orice altă momeală. Poți folosi orice tip de pește, iar pentru cele mai bune rezultate, taie peștele bucățele, dar care să păstreze pielița exterioară.
- Lipitori. Sunt o alegere excelentă și sunt disponibile la magazinele de specialitate. Lipitorile ar trebui agățate de ventuza din spate. Lipitorile au ventuze la ambele capete, însă cea de la spate este mai mare decât cea de pe cap.
- Momeală profesională. Este fabricată comercial, ambalată în cutii și etichetată pentru pești specifici, cum ar fi păstrăv, somn sau crap.
- Momeală pregătită acasă. Este o momeală gustoasă, specială pentru somn și crap. Amestecă o cană de făină, una de mălai și o linguriță de zahăr. Adaugă aproximativ 1 litru de apă, pentru a face un aluat gros. Formează biluțe mici, cu diametrul de 1 cm, care vor fi fierte 2-3 minute într-un amestec de apă, melasă, usturoi, lemn dulce, anason sau gelatină de căpșuni.
- Insecte. Furnicile, gândacii, lăcustele, greierii și omizile sunt ideale pentru a fi folosite ca momeli vii pentru pescuitul în apă dulce.
- Scoci sau midii. Dacă ești într-o zonă în care acestea sunt disponibile, trebuie să știi că reprezintă o momeală de apă dulce ideală. Pentru a le folosi, taie scoica sau midia și las-o să se întărească puțin la soare, astfel încât să poată fi atașată de cârlig.