Echipament de pescuit la salau

Daca sunteti in cautare de echipament pentru pescuit la salau, merita sa aruncati o privire in curtea nemtilor de la DAM. De mai bine de zece ani de zile, produsele pe care le-au dezvoltat in segmentul pescuitului la rapitori, au ajuns din nou in atentia pescarilor remarcandu-se cu usurinta.Desi s-au “cunoscut” prin mulinetele “indestructibile”, nemtii au investit incet si sigur si in zona de lansete.

Am plecat la test cu un echipament full DAM. Atat lanseta cat si mulineta. Pentru a testa caracteristici precum comportamentul si senzitivitatea lansetei, sau frana mulinetei am decis sa facem o partida fulger la salau. Bonus, am lansat in apa naluci care sunt produse tot de constructorul german.

Cum alegem corect echipament de pescuit la salau

Fiind un stil de pescuit dinamic, sesiunile cu naluci consuma multa energie din partea pescarului. Partidele in cautarea salaului pot avea si peste sase ore cu mici pauze in functie de necesitati. Intotdeauna, este indicat sa optam pentru lansete si mulinete de rapitori care se completeaza si definesc un ansamblu corect. Lungimea lansetei si marimea mulinetei sunt primele lucruri care trebuie sa capteze atentia pescarului.

Lanseta pentru pescuit la salau

Lanseta de salau care defineste granita intre pescuitul de la mal si pescuitul din barca are lungimea de 2.40 metri. Nici prea lunga dar nici scurta, lungimea in cauza permite executarea lansarilor la distante si control optim in drill asupra pestelui.

La salau mai ales, lansetele sunt construite pe clasa de actiune fast sau extra fast. Comportamentul unei lansete rapide se reflecta de multe ori in evolutia nalucii in pescuitul salaului. Miscarile agresive executate de pescar fac ca naluca sa imite cu precizie miscarea unui peste prada.

Mulineta pentru pescuit la salau

Distanta necesita si o mulineta care sa sustina efortul pescarului. Marimea tamburului este cumva specificatia care defineste clasa mulinetelor. Lansetele de minim 2.40 metri se inteleg cel mai bine cu mulinete de 3000. Greutatea acestora asigura echilibrarea ansamblului. Un echipament de pescuit la salau are nevoie ca centrul de greutate al intregului ansamblu sa fie pozitionat in zona mandrinei.

Forta de franare a mulinetei influenteaza in mod direct comportamentul pestelui in drill. Atunci cand lanseta este sub tensiune ridicata, intervine capacitatea mulinetei de a permite eliberarea tensiunilor care se stocheaza in blanc. Discurile de frana care se pun in miscare asigura fluiditate firului care se va desfasura de pe tambur constant si la nivelul reglat de pescar. Nivelul franei defineste si talia pestilor tinta.

Cu cat discurile vor fi mai mari, cu atat controlul asupra firului va fi mai bun. Marimea discurilor de frana este definita de marimea tamburului. Locasul special aflat in partea superioara a acestuia variaza ca suprafata si este in stransa legatura cu marimea mulinetei.

Echipament de pescuit la salau marca Dam

Revenind pe test, in urma partidei, am reusit sa tragem cateva concluzii despre comportamentul combo-ului la prima vedere. Punctul de interes a fost studierea tehnologiilor implementate atat pe lanseta cat si pe mulineta. Primul contact intotdeauana va evidentia necesitatile minime ale unei lansete sau mulinete dedicate pescuitului la salau.

Dam Evidence Spin 2.40, 15-45 grame

Lanseta face parte din segmentul mediu al nemtilor. Este gandita pe un profil mixt de carbon cu rezistente diferite. Nemtii au apelat la carbon TC 30 si TC 40. Ranforsarea este evidenta si realizata cu atentie ridicata. Plusul de rezistenta a fost gandit pentru capturi neasteptate.Nu de putine ori, in tehnicile dedicate cu echipament de pescuit la salau se pot captura exemplare de somn. Faptul ca nu se poate intui dimensiunea acestora este un risc. Diminuarea acestei probleme a fost una din bazele acestui proiect.

Pentru fluiditate in evolutia nalucilor, lansari usoare si precise, lanseta vine echipata cu inele pe profil K Sea Guide. Nu sunt putine la numar, iar cele din partea superioara sunt pe picior scurt, apropiate de blanc. Se mareste astfel capacitatea lansetei de a transmite vibratia venita in urma unei trasaturi. Partea terminala a primit tehnologia “Carbon Cone” . Pare a fi tendinta viitorului in constructia de lansete. Desi pare a fi o terminatie supradimensionata, in urma partidei am realizat ca in realitate, camera de rezonanta din spatele acestei tehnologii este responsabila pentru sesizarea unor atacuri mai fine ale pestilor.

Capteaza cu fidelitate ridicata vibratiile mai slabe si le propaga la un nivel sesizabil pescarului. Este mai mult un amplificator de vibratie daca vreti.

Mulineta Dam Quick 3 3000 FD

Orice pescar va fi interesat in prima instanta de numarul rulmentilor. Pescuitul la rapitor inseamna si uzura pe angrenaje. Diminuarea gradului de uzura este posibil prin intermediul rulmentilor. Cu cat mai multi si mai bine amplasati, cu atat mai bine. Zonele cele mai expuse in urma punerii in miscare a mulinetei sunt cele limitrofe angrenajului principal. Cei 10 rulmenti ai modelului elimina si protejeaza toate punctele slabe ale unei mulinete.

Urmatoarea zona care necesita protectie ridicata este cea din compartimentul de franare. Capsularea acestuia este un alt avantaj al modelului. Forta de franare este de 8 Kg. Pentru “ o mulineta de 3000 “ este o cifra impresionanta. Mai ales ca, Quick 3, face parte din gama de pret accesibila a producatorului.

Modelul este gandit pe constructia din grafit. Acest lucru o pozitioneaza in gama medie de greutati, inregistrand numai 264 de grame. Finisajele si liniile mulinetei asigura un design placut prin tema principala a culorii : negru mat cu insertii galbene. Liniile fine care delimiteaza zone principale si robuste sunt desenate intr-o nota aurie eleganta.

Scroll to Top