Iată 5 ponturi pentru amur:
1. Așa cum spuneam în introducere, nu am observat că amurii să-și reducă apetitul atunci când apa este caldă. Ba din contra. Totuși, o ploicică de vară poate face minuni într-o asemenea partidă. Cel mai bine am prins după astfel de ploi scurte.
2. Nădirea trebuie făcută cu încredere, mai cu seamă dacă avem trăsături (fie și alte specii). Din punctul meu de vedere, la amur nu prea există riscul supranădirii. Atunci când vine bancul, curață tot! Și trebuie revenit serios, la intervale regulate, cu porumb și bulgări.
3. Cele mai bune momeli, din punctul meu de vedere sunt cele flotante. Nu trebuie să fie momeli mari pentru ca să prindem amuri mari. Numai că ele trebuie să fie însoțite OBLIGATORIU de săculeți PVA. Dacă aruncăm cârligul simplu, numai cu momeală, este mult mai greu. Lansetele trebuie schimbate des.
4. În săculeții PVA putem pune și numai particule tari, însă mie mi-au adus rezultate cei prăfoși, cu boabe de porumb, alune tigrate, spărtură și germeni de porumb. Săculețul, după dizolvare, trebuie să „lucreze” pe substrat, să fie mișcare acolo. Majoritatea particulelor rămân lângă momeală, dar unele o iau în sus.
5. Cârligele trebuie să fie solide și de calitate. Gura amurului este foarte osoasă, el se înțeapă – de obicei – în colțul maxilarului, iar cârligul nu penetrează total. De aceea, drilul se poate efectua numai în vârful cârligului (dacă pot spune așa), iar șansele că acesta să se îndrepte sunt destul de mari.
Cu ce nădim la amur
Porumbul este baza oricărui amestec de nădire pentru ten. Unii spun că numai porumbul e bun.
Cezar Bibu, pescar de competiție la crap și colegul de echipă al lui Andrei Vlădeanu folosește un amestec de nădire care îi dă încredere mai mare decât porumbul simplu, și anume:
– 50% porumb înmuiat timp de 3-4 zile, la care adaugă zahăr (cam 1kg la 10 kg de boabe) și apoi îl fierbe până când bobul de porumb începe să se spargă;
-10-20% porumb de floricele, înmuiat 4-5 zile, apoi fiert;
-20% porumb înmuiat doar o zi sau două;
-10-20% amestec de grăunțe de dimensiuni mai mici (grâu, soia, sorg, mei), înmuiat timp de doua zile;
Înainte de a pleca la pescuit fierb boabele și le amestecă în câteva găleți, astfel că amestecul să fie uniform distribuit și le păstrează în zeama în care au fiert. A introdus și arome dulci, de miere sau de fructe, dar nu a văzut diferențe notabile.
PONT BONUS
Față de crapul comun, eu cred că amurul nu este un pește teritorial și nu are locuri exclusive de hrănire. În sensul că poate fi „adus” pe patul de nadă. Tot ceea ce trebuie să faceți este să găsiți o zonă cu substrat tare (dacă se poate), pe care să o nădiți bine și unde să ajungeți în aruncare cu fir mai gros și săculeți PVA.