Ce este nădirea
Așadar, era imposibil ca nădirea să nu fie preluată în pescuitul cu undița și lanseta. În urmă cu decenii bune pescarii au imprumutat acest obicei, transformându-l în timp într-un proces complex. Nădirea constituie, pe scurt, introducerea în apă a unei cantități de nadă având ca țintă strângerea unui număr cât mai ridicat de pești în aproprierea locului în care plasăm cârligul cu momeala aferentă.
Nada specifică pescuitului crapului poate fi de origine animală (viermi, râme, larve), cerealieră (grounbait, cereale, boilies, peleți, produse de panificație șamd.) ori mixtă cu ingrediente din ambele categorii (groundbait, boilies, peleți).
La început, nada era aruncată în apă prin cea mai simplă metodă – cu mâna. Pe parcursul anilor, pescuitul în sine a evoluat, metodele de nădire înmulțindu-se considerabil. De la simpla nădire cu mâna, s-a ajuns la performanțe impresionante, pescarii având acum ocazia de a plasa nada la zeci, sau sute de metri distanță.
În cele ce urmează Ionuț Constantinescu, campion național în pescuitul crapului, va detalia tipurile de nadă și metodele moderne de nădire utilizate în pescuitul crapului, dar și multe alte ponturi intersante. În ediția de astăzi vă vom prezenta ”Nădirea cu groundbait”, urmând ca în edițiile următoare să vă prezentăm și celelalte tipuri de nadă folosite în pescuitul crapului.
Tipuri de nade
Nădirea în pescuitul crapului poate fi efectuată folosind o gamă largă de nade, stabilite în funcție de tipul pescuitului pe care dorim să îl practicăm și peștii pe care dorim să îî prindem. Cele mai comune 4 categorii de nade utilizate în pescuitul crapului sunt: groundbait-urile, semințele, boilies-urile, pelet. Aceste tipuri de nadă pot fi combinate sau pescuite separat, după situație. Cum ar trebui să folosim aceste nade, care sunt principiile de bază, cum funcționează nadele, dar și răspunsul la alte întrebări esențiale vor fi creionate în conținutul acestui capitol.
Groundbait
Groundbait-urile denumite și nade, sau mix-uri sunt pasturi realizate din diverse ingrediente ce au rolul de a fi pescuite cu precădere pe substratul apei. Grounbait-urile, asemeni celorlate 3 mari categorii de nade, sunt disponibile într-o sumedenie de arome, culori și granulații.
Alegerea grounbait-urilor diferă în funcție de preferințele fiecărui pescar, ce se bazează pe anumite criterii și experiențe personale. Nădirea cu groundbait poate fi realizată singular, sau împreună cu alte tipuri de nadă și lichide. Cea mai cunoscută formă de nădire cu groundbait este cea cu bulgări. Bulgării pot fi lansați în apă prin diferite metode, descrise anterior. Diametrul bulgărilor poate varia între 30-70 mm, în funcție de metoda folosită.
Cum se fac bulgări de nadă ușor
În componența bulgărilor de nădire putem adăuga și alte feluri de nadă sau putem folosi grounbait-ul ca atare. Indiferent de situație, trebuie să urmărim întotdeauna realizarea unei consistențe corecte a bulgărilor. Cum obținem această consistență? Cu atenție, urmând câteva reguli simple!. Bulgării de nadă poti fi de mai multe tipuri în funcție de consistență. Astfel, există bulgări care se destramă imediat la impactul cu apa, bulgări care se desfac pe substrat după un timp scurt și bulgări care au un interval de desfacere ceva mai îndelungat.
Bulgării de nadă care se sparg la contactul cu apa au rol de atracție. Dispresia nadei în coloana de apă este realizată cu scopul de a trezi interesul cât mai multor pești, indiferent de specie. Agitația generată va atrage mai devreme sau mai târziu crapii și îî va ghiza către patul de nadă realizat pe substrat. Acest gen de bulgări se obține prin o umectare slabă a grounbait-ului, fiind recomandată doar folosirea apei, fără alte lichide colante.
Bulgării de nadă care se desfac imediat după ajungerea pe substrat au menirea de a forma patul de nadă și de a oferi o hrană constantă peștilor. Pentru ca bulgării să reziste contactului cu apa este necesară o umectare consistentă și folosirea unor lichide sau prafuri cu granulație fină ce vor lega bulgării (sirop dulce de porumb, aditivi etc.) Desfacerea rapidă a bulgărilor pe substrat poate fi facilitată de introducerea unor particule mari precum semințele, peletele sau boilies-urile întregi ori sparte.
Bulgării de nadă duri, ce vor rezista mai mult timp pe fundul apei sunt dedicați momentelor în care dorim alungarea peștilor mici de pe patul de nadă. Bulgării tari vor pune probleme doar peștilor de talie mică, nu și crapilor care îî vor răscoli cu plăcere până în momentul în care se vor sparge. Consistența bine legată a acestor bulgări rezultă din folosirea excesivă a lichidelor și prafurilor colante.
Cum se pregătesc bulgării de nadă consistenți
Groundbait-urile pot fi folosite și la nădirile cu racheta sau cupa de nădire. Plasarea grounbait-urilor alături de semințe boilies-uri sau pelete oferă un plus de atracție datorită norului creat în apă. Dacă urmărim doar acest aspect, putem folosi un groundbait supra-umectat, de consistența unui terci. Un astfel de grounbait va crea un nor imens în apă și va stârni interesul peștilor din zonă cu siguranță.
Pentru folosirea eficientă a unui groundbait foarte moale, rachetele de nădire cu închidere etanșă sunt ideale.
Tot în categoria groundbait-urilor putem include și tradiționala mămăligă. Mămăliga, deși la prima vedere pare a fi o nadă de domeniul trecutului, este cât se poate de potrivită pentru folosință și în prezent. Indiferent că este îmbunătățită cu semințe, pelete, groundbait sau lichide, mămăliga este ideală pe apele în care crapii preferă nadele de orgine cerealieră. Pentru o utilizare eficientă este necesară respectarea pașilor indicați în procesul de fierbere și alegerea corectă a ingredientelor, urmărind-se întotdeauna obținerea consistenței dorite.