5 locuri unde poti pescui langa Bucuresti

In jurul Bucurestiului sunt cateva lacuri si balti in care poti pescui fara probleme, in schimbul unei taxe. Unele dintre ele functioneaza in sistem catch&release, mai pe romaneste spus prinzi pestele, il fotografiezi daca vrei si te bucuri de el pret de cateva clipe, dupa care trebuie sa-l redai naturii. Ai voie sa cumperi o parte din pestele prins daca vrei, sau poti doar sa te relaxezi pe malul apei, la o partida de pescuit, dincolo de haosul Capitalei.

1. Balta Movilita Colceag

Pe DN2, in directia Bucuresti-Urziceni, la kilometrul 40 (la intrarea in Movilita) sunt baltile Colceag. Zona este o adevarata oaza de verdeata, formata din salcii pletoase, nuci si vegetatie abundenta. Formate in anii ’60 prin indiguire, cele doua balti Colceag au un mare debit de apa si sunt populate cu cteno, crap, somn, caras si fitofag. Balta Colceag 2 este dotata cu sistem de iluminare, astfel ca pe suprafata ei se poate pescui si noaptea.

Care sunt tarifele:
100 de lei/zi si 200 de lei/noapte (sau 24 de ore) pentru pescuit la balta Colceag 2
370 de lei/zi si 140 de lei/noapte (sau 24 de ore) pentru pescuit la balta Colceag 3

2. Balta Candeasca

Complexul Valea Iazurilor, situat la doar 20km de Bucuresti (in comuna Belciugatele), este o destinatie placuta nu doar pentru cei ce doresc sa pescuiasca, ci si pentru un weekend relaxant in mijlocul naturii. Complexul dispune de spatii de cazare amenajate intr-o pensiune, dar si in casutele de langa lac.

Pescarii au la dispozitie trei balti pe care se poate practica pescuitul sportiv. In afara de acesta, mai exista un bazin piscicol folosit pentru crescatoria proprie. La Balta Candeasca poti pescui cu patru lansete, fara bomba sau arici; de asemenea, este recomandata utilizarea juvelnicelor din material textil.

Care sunt tarifele:
Pentru bazinele 0 si 1: 80 de lei/12 ore si ai voie sa pastrezi 7kg de crap sau cteno
Pentru bazinul 2: 30 de lei/persoana. Pe aceasta balta se practica doar pescuitul sportiv in sistem catch&release.

3. Balta Fundulea 6

Ca sa ajungi la Amenajarea Piscicola Fundulea 6, ai la dispozitie doua cai. Prima este Pantelimon-Branesti-Islaz-Fundulea, iar a doua este pe Autostrada A2 pana la kilometrul 37, unde faci dreapta ca sa iesi spre Fundulea, mergi drept pana la intersectie si apoi stanga spre Bucuresti. Dupa ce iesi din localitatea Fundulea, vei vedea un panou de informare, unde faci dreapta pe un drum neasfaltat pana la balta Fundulea 6. Poti pescui in special caras, crap si somn.

Care sunt tarifele:
60 de lei/12 ore ziua
100 de lei/12ore noaptea plus a doua zi (bonus)

4. Balta Hermes Peris

Ca sa ajungi la balta Hermes Peris ai la dispozitie doua trasee:

– Primul este cu iesire din Bucuresti pe soseaua Bucuresti-Ploiesti (DN1). Dupa ce treci de localitatile Otopeni, Balotesti, Saftica si Tancabesti, la indicatorul rutier care te indruma spre Peris vei face stanga pe DJ101B. Mergi aproape 8km, traversezi calea ferata, si dupa alti 300m vei ajunge la balta.

– Al doilea traseu este cu iesire din Bucuresti pe Bulevardul Bucurestii Noi (DN1A). Dupa ce treci de localitatile Mogosoaia, Buftea, Crevedia si Lucianca, la indicatorul rutier care te indruma spre Peris faci dreapta pe DJ101B. Mergi aproape 8km, traversezi calea ferata, si dupa alti 300m vei ajunge la balta.

La Peris ai voie sa pescuiesti in regim catch&release, dar si cu retinere, si poti pescui noaptea, daca doresti. Balta este dominata de crapul comun si crapul oglinda, a caror greutate variaza intre 3 si chiar peste 25kg. Balta Hermes Peris are 30 de standuri de pescuit amenajate pe acelasi mal, intre spatiile carora iti poti monta lejer cortul sau umbrela si poti parca masina fara sa-I incomodezi pe ceilalti. Standurile sunt acoperite cu pietris, perfect pentru vremea ploioasa.

Care sunt tarifele:
60 de lei/12 ore in regim catch&release
120 de lei/24de ore in regim catch&release
220 de lei/48 de ore in regim catch&release
320 de lei/72 de ore in regim catch&release
20 de lei taxa de plantat/partida
10 lei saltea de primire tip cradle/12 ore

5. Lacul Varlaam

Daca vrei sa pescuiesti si sa te relaxezi in acelasi timp intr-un decor deosebit, Lacul Varlaam este alegerea perfecta. Format relativ recent pe o balastiera aflata in exploatare, lacul artificial Varlaam este situat la 25 de kilometri de Bucuresti, la marginea satului cu acelasi nume din comuna Adunatii-Copaceni. Aici ai ocazia sa pescuiesti crapi de peste 10kg, dar si ten, caras sau alte specii.

Care sunt tarifele:
100 de lei/zi taxa de pescuit la stationar (ai voie sa retii 5kg de caras)
70 de lei/zi taxa de pescuit la rapitor
30 de lei taxa de inchiriere a barcii

Scroll to Top