Pescuit la novac și sânger este un pescuit relativ simplu, dar care poate oferi satisfacții nebănuite. Pe parcursul anilor, campionul național a întâlnit diferite concepții discutând cu destui pescari.
Mulți nu abordează aceste specii dintr-o serie de motive precum : nu stăpânesc tehnica de pescuit, nu le place aspectul peștilor, nu sunt considerați pești importanți precum crapul, știuca, salaul etc., nu pot fi prinși la cârlig sub nicio formă șamd.
Apreciez că pescuitul la novac și sânger este unul extrem de spectaculos. Drilurile sunt intense, chiar și la exemplarele de 3-4 kg. ,,Fitofagii” deși nu sunt cei mai ,,inteligenți” pești luptă întotdeauna până la final. Înafară de dril, novacii și sângerii pot atinge greutăți considerabile, de 30-50 kg.
Destui pescari și-ar dori să se fotografieze cu un astfel de trofeu, nu? Exemplarele mari, deși pot fi dificil de găsit merită efortul depus, deoarece vor oferi satisfacții pe măsură. Pe lângă latura sportivă, nici cea gastronomică nu este una de ignorat. Cum nu toți pescarii practică pescuitul în regim catch & release (prinde și eliberează), putem avea în vedere și acest aspect cu siguranță.
Nu trebuie să uităm că pe apele publice, în special pe râuri, novacii și sângerii sunt specii invazive. O supra-populare cu aceste specii poate dăuna ecosistemului. Prin urmare, dacă pescuim cu reținere conform limitelor legale vom face un serviciu mediului acvatic.
Dacă sunteți deja inițiați în tainele acestui stil, m-aș bucura dacă până în momentul de față ați descoperit informații noi, ce vă vor fi de un real folos în partidele viitoare.