Deși capturarea sturionilor din Dunăre este ilegală, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) ar fi găsit o metodă pentru a acorda licențe de pescuit.
Una dintre asociațiile de pescari și producători de pește din România a sesizat comisia de abuzuri a Camerei Deputaților de faptul că sturionii sunt pe cale de dispariție și din cauza că ANPA ar fi permis și după 2006 pescuitul acestor specii, când a fost declarată prohibiția. Europa Liberă a consultat o parte din aceste documente, acte care au fost trimise de parlamentari și la Parchetul General.
După 2006, ANPA a acordat licențe de pescuit științific sau pentru reproducere în ferme de acvacultură mai multor firme sau asociații de pescari.
Mai mult, un raport al Curții de Conturi constată că aceste autorizații eliberate începând chiar cu 2006 s-a făcut cu încălcarea legislației.
Din același control reiese că deși Organizația Pescărească „Dunărea de Jos” nu avea fermă de acvacultură pentru a primi permise speciale de pescuit pentru exemplare necesare reproducției această asociație a primit permise speciale de pescuit.
Inspectorii Curții de Conturi au constatat că Organizația Pescărească „Dunărea de Jos” vindea de fapt apoi captura de sturion sălbatic către Răduță Sporting Tours SRL.
Ancheta ratată
Reprezentanții Parchetului General ne-au transmis că dacă s-a făcut o sesizare aceasta va fi cercetată, dar că în acest moment nu ni se pot oferi alte informații în legătură cu cea primită de la Camera Deputaților.
Firma care a beneficiat cel mai mut de pe urma acestor permise speciale de pescuit, este deținută de Robert Răduță, cel care s-a implicat și prin ferma de la Tămădau, județul Călărași, în repopularea Dunării cu puiet de sturion.
El a devenit cunoscut ca patron al complexului piscicol de la Sărulești, unde a avut loc cupa mondială la pescuit de crap în anul 2002. Am încercat să îl contactăm pe Robert Răduță, dar până în acest moment nu a răspuns solicitărilor noastre.
În 2014, acesta a fost audiat de anchetatorii Parchetului General într-un dosar de trafic și comercializare de sturioni. În final, dosarul a fost închis și omul de afaceri nu a fost pus sub acuzare.
Ancheta declanșată de procurorii Parchetului General și de cei de la Inspectoratul General al Poliției a dus la confiscarea a patru tone de sturion. De asemenea, s-au găsit și sute de kilograme de icre negre. Raduță spunea la acel moment pentru Pro TV că produsele provin din acvacultură și sunt astfel legale.
„Peștii din sălbatic pe care i-am folosit la reproducere i-am cipat, fișat și i-am eliberat. Am dat o declarație despre braconaj, despre sturioni, ce se întâmplă cu reproducerea. Am adus documente care atesta proprietatea peștilor confiscați. În ferma mea nu există mie în mie peste braconat”, spunea afaceristul.