Pescuitul crapilor capitali

DEZORDINE APARENTĂ

În primul rând dacă vrei să prinzi crap foarte mare trebuie să fugi de șabloane și cărări bătătorite. Să începem cu adâncimea apei. Dacă toată lumea de pe lac prinde la apă mică, încearcă la mari adâncimi, sau invers, dacă auzi că peștii sunt retrași în gropane pescuiește pe o jumătate de metru.

Ai trăsături lângă un plaur sau un pâlc de arbușți din apă? Aruncă o lansetă și în larg, acolo unde nu aruncă nimeni. Te chinui să lansezi în malul celalalt, la distanță mică de un cocioc, pentru că ai observat că altfel nu vrea sub nicio formă? Poziționează un forfac și în dreapta ta, acolo unde, lângă un mic ponton, vin vacile să se adape. Nu umbla des la aceste lansete, lasă-le mult în apă, dacă poți și 24 de ore.

Ai văzut că pe o baltă cine nădește mult prinde crap după crap? Atunci aruncă doar puțînă nadă, sau chiar de loc. Se zvonește că dacă nădeșți puternic te uiți apoi trei zile la lansetele încremenite? Ei bine, pune mâna și bagă nadă ca lumea pe vad. Iar exemplele pot continua. Într-un cuvânt, acționează altfel decât o face marea masă de pescari la un moment dat pe baltă. Pentru că prin acest stil separatist vei ieși din mulțime la fel cum se desprind peștii seculari de bancuri.

Așa ceva nu te sfătuiește nimeni să faci și nici nu ai auzit să fi prins careva în acest mod bizar? Perfect adevărat. Eu nu susțin că vei prinde cu siguranță cel mai mare crap din balta pe care te afli, dar cred că așa îți măreșți șansele de reușită. Cred că schimbările radicale păcălesc câteodată crapii foarte mari.

MĂREȘTE-ȚI ȘANSELE

Am precizat chiar de la început că discutăm aici de un stil aparte de pescuit la crap, în care suntem foarte bine înarmați, în primul rând, cu răbdare. Pentru că trăsăturile capitale sunt deosebit de rare. Din acest punct de vedere trebuie să ne asigurăm că nu avem absolut nicio hibă în echipament, iar în momentul în care am agățat crapul toate șansele sunt de partea noastră.

Nu uitați, următoarea trăsătură de acest gen poate să nu mai vină niciodată. Pe mulinete recomand categoric firul textil dacă este vorba de stilul plantat. Iar la forfac, fire textile rezistente, puțin supradimensionate (35 lb) și cârlige sănătoase, indiferent de anotimp (inclusiv iarna!). Evitați agrafele rapide. Dacă folosiți fire de forfac cu cămașă de cauciuc nu vă sfătuiesc să le decojiți în apropierea cârligului.

Nu vă faceți probleme în legătură cu faptul că firul este gros și mai rigid, iar acest lucru ar putea trezi suspiciuni peștelui care dă târcoale momelii. Un fir gros și rigid este mai camuflat pe fundul apei decât unul moale și mătăsos, pentru că poate fi ușor confundat de către pește cu un pai sau o tulpiniță de vegetație submersă. Dacă folosiți fire fără cămașă, lipiți-le bine de fund cu biluțe de plumb.

În fine, deoarece schimbăm momeala rar, asigurați-vă că aceasta rezistă mult pe firul de păr și – pe cât posibil – că nu se pot agăța în cârlig peșți foarte mici care să nu transmită semnal în avertizor.
Dacă pescuiți cu boilies, la cârlig folosiți bile spălate, ținute cel puțin 24 de ore într-o băltoacă de lângă mal.

RECORDUL VINE CÂND VREA EL

Așadar, teoria haosului ne arată că natura lucrează după anumite tipare care sunt suma mai multor impulsuri mărunte. Dacă suntem de acord că exemplarele record de crap se prind în condiții aparte (diferite de tacticile și stilurile uzuale), atât de haotice încât nu se pot încadra în nicio regulă, atunci acest lucru se întâmplă tocmai pentru că pe baltă avem de-a face cu un sistem haotic deterministic, dar totuși nepredictibil.

Mirajul crapului mare ne urmărește pe toți și constituie – nu-i așa? – principala dimensiune a acestui stil de pescuit. Recordul personal poate veni oricând și oriunde, într-o clipă care vă deveni apoi poveste. De ce nu, chiar legendă. Mergând mai departe, s-ar putea spune chiar că peștele de înrămat vine oricum, dacă îți e hărăzit. Se pare că așa este.

Totuși, prin tehnici adecvate și adaptate ne putem crește șansele de a-l avea în cârlig și mai ales de a-l păstra acolo până în minciog. A venit vremea să discutăm aplicat în legătură cu pescuitul crapului mare. Am să mă opresc la partea terminală a echipamentului nostru, adică la forfac, din punctul meu de vedere cel mai important element dintre toate.

FORFAC PENTRU CRAP MARE

Pentru doua boiliesuri de 24 mm firul de păr este de 8 cm. Un stoper de tip extenda vă fixa mai bine momeala pe fir. La capătul celălalt, primul boilies este blocat pentru a nu culisa. Distanța considerabilă dintre cârlig și bile, precum și greutatea acesteia din urmă vor evita, pe cât posibil, musafirii nepoftiți, adică peștii de dimensiuni mici.

Chiar dacă gabaritul momelii nu-i vă speria, ciortanii vor mișcă boiliesurile, însă nu le vor putea aspira pentru a se înțepa. Acesta este motivul pentru care cele două bile trebuie bine fixate pe firul de păr. Un astfel de forfac poate să stea în apă și mai bine de 24 de ore până la o trăsătură seriosă. El trebuie să reziste.

FIRUL LIPIT DE SUBSTRAT

Forfacele lungi (40 – 50 cm) sunt foarte eficiente în pescuitul crapului mare. Camuflarea lor pe substrat este însă importantă, deoarece au tendința să se ridice în suspensie de la jumătate. O metodă foarte simplă de a culca firul forfacului pe substrat o constituie alicele de plumb folosite în pescuitul staționar. Una sau două astfel de mici greutăți vor mari considerabil șansele noastre de reușită.

Scroll to Top