Nicio partidă pe Dunăre nu ar trebui să înceapă fără sondarea apei. Indiferent că folosim un sonar ori un plumb de sondare, este important să știm pe ce adâncime plasăm montura și ce structuri există sub apă.
Nu de puține ori am auzit afirmația : ,,am mers la pescuit pe Dunăre și am agățat 20 de monturi”… Dacă întreb ,,păi și ai sondat?” răspunsul este NU, în 99% din cazuri.
Sondarea ne ajută să evităm agățăturile și implicit să micșorăm pierderile. Dacă pescuim la întâmplare iar montura se agață imediat după ce ajunge pe substrat, șansele să ne bucurăm de trăsături sunt inexistente.
Cum sondăm mai exact? Cu ajutorul unui plumb de sondare (de preferat grippa sau un plumb plat ce nu se rostogolește pe substrat) vom face câteva aruncări succesive pe zone pe care pescuim.
Lăsăm plumbul să ajungă pe substrat, după care îl recuperăm încet. Astfel, dacă există obstacole submerse plumbul se va bloca în acestea. În funcție de structură plumbul va ieși sau va rămâne agățat. Spre exemplu, în cazul unui copac șansele sunt reduse, iar dintr-un prag nu foarte abrupt, plumbul poate ieși mai ușor.
În concluzie, localizarea și sondarea merg mână în mână. Dacă pescuim pe ,,apă liberă” (zonă fără structuri) și nu avem trăsături, motivul este unul simplu, cel mai probabil nu avem pești în zonă. În completare, dacă ne aflăm pe o zonă cu pietre, praguri și curent crescut și agățăm montură după montură, vina din nou ne aparține.
Desigur că există și zone aproape impracticabile pentru feeder, dar ne putem da seama de acest lucru doar prin sondare. Dacă din 4-5 aruncări pe distanțe diferite am pierdut 4-5 plumbi, este clar că e cazul să ne mutăm.