Practica de a pescui cu pâine datează din antichitate. Egiptenii erau cunoscuți pentru a utiliza pâinea ca momeală, iar folosirea pâinii la pescuit, drept momeală, era, de asemenea, populară printre romani. Imagini și fresce cu pâinea folosită la pescuit se regăsesc și la popoarele din Orientul Mijlociu.
Până în secolul al XVI-lea, bărcile erau folosite în principal ca nave de marfă sau pentru transportul oamenilor. La acea vreme, bărcile de pescuit erau foarte rare. Astfel, de multe ori pescarii utilizau de pe mal plase mici, vârșe sau alte capcane în care plasau pâinea pentru a atrage peștii către ei.
Pescarii aruncau pâinea în apă și apoi așteptau ca peștii să înoate și să mănânce pâinea. Peștele înota spre pâine și apoi rămânea prins în capcană atunci când lovea barca. Pescarii îi prindeau apoi cu plasele lor.
În istoria mai recentă, utilizarea pâinii ca momeală a devenit populară și frecvent menționată în Anglia, în secolul al XIX-lea. Pescarii formau biluțe mici de pâine și le foloseau pentru a prinde roșioare, caracude, cleni dar și alți pești.