Care sunt efectele temperaturii apei asupra peștilor? Partea 1

Peștii sunt animale cu sânge rece, care nu au nevoie să genereze la nivel celulalr energie pentru reglarea termică a corpului deoarece preiau temperatura mediului înconjurător. Temperatura lor este egală sau cu cel mult 1 grad Celsius mai scăzută/ crescută decât temperatura apei în care trăiesc.

Dacă temperatura acelei apei se schimbă, implicit se modifică fiecare aspect al supraviețuirii lor, implicit si modul in care se hrănesc.

Schimbările de temperatura au un efect important asupra metabolismului peștilor, adică asupra proceselor prin care organismul transforma alimentele in energie necesara funcționării celulelor, implicit al funcțiilor vitale.

Funcțiile vitale ale peștilor includ respirația, digestia, circulația, excreția, osmoreglarea, și schimbul de gaze .

Voi explica în cele ce urmează, legătura dintre fiziologia peștilor, temperatura apei dar și nivelul de oxigen din aceasta.

Respirația

 Chiar dacă apa este formată din doi atomi de hidrogen și unul de oxigen, nu despre acesta din urmă este vorba atunci când vorbim de concentrația de oxigen din apă . Peștii folosesc excesul de oxigen care se regăsește în apă în diverse momente. Cu cât apa este mai caldă, cu atât poate reține mai puțin oxigen. Apa rece poate reține mai mult oxigen decât apa caldă. Când apa atinge o anumită temperatură, nu mai poate reține oxigen.

 Astfel este important de știut că atunci când presiunea atmosferică este crescută aceasta forțează mai mult oxigen în apă decât o presiune barometrica scăzută de asemenea acțiunea valurilor a vântului mișcarea curenților la suprafață pot duce la o creștere a nivelului concentrației de oxigen din apă.

Peștii respiră prin trecerea apei peste branhii. Pe această cale, oxigenul dizolvat ajunge la celulele sanguine ale peștilor. Cu toate acestea, pe măsură ce temperatura apei crește, oxigenul din apă scade. Acest lucru face ca apa mai caldă să fie mai puțin oxigenată și în condiții extreme să fie foarte  greu de respirat pentru pești. Din această cauză, în zilele caniculare, lipsite de vânt,  peștii aflați în apele stătătoare tind să fie mai puțin activi. Cu toate acestea, unii pești, cum ar fi carasul, continuă să fie activi datorită unei adaptări specifice, care le permite sa reziste în ape cu foarte puțin oxigen. Dar, dincolo de excepții, dacă temperatura apei devine prea ridicată, peștele va înceta să fie activ sau sa se hrănească. Este motivul pentru care vara, momentele cele mai favorabile sunt dimineața și seara, iar la unele specii pescuitul de noapte este mult mai favorabil. 

Scroll to Top