Proprietatea principală a peletelor presate este gradul ridicat de solubilitate, condiționat însă de temperatura apei în care le aruncăm. Chiar și în condiții de apă rece, timpul lor de dizolvare este cel mult mediu, mai ales dacă sunt aditivate cu alcool de porumb (și de obicei cam aceasta e rețeta) care, după cum știm, accelerează la rându-i procesul de dizolvare.
Deci peletele obținute prin presare nu rezistă mult timp pe fundul apei, dar au meritul că nasc agitație în jurul lor. Nu facem selecție cu ele, deci se pretează unui pescuit de frecvență în care punem accentul pe cantitate.
Peletele extrudate se dizolvă mai lent, și asta mai ales datorită uleiurilor adăugate în mix. Sunt destinate partidelor mai lungi de 12 ore, întrucât ele rămân mai mult timp pe substrat și, spre deosebire de cele presate, sunt mult mai nutritive și automat pe placul crapilor mai mari.
Avantajul lor este potențialul pe care ni-l oferă în campania de nădire, dar și eficiența la cârlig. Alt avantaj semnificativ este prețul ambelor tipuri de pelete, semnificativ mai mic decât al unor boiliesuri de calitate. Și nu doar prețul, cât și rezultatele pe care peletele le pot oferi, bineînțeles în funcție de scopul pentru care le folosim.
Deci da, peletele pot fi în unele cazuri și mai ieftine, și mai eficiente decât boiliesurile.
Nădirea cu pelete de mici dimensiuni se poate compara cu nădirea cu semințe.
Compoziția peletelor, însă, poate beneficia de mai multe ingrediente de atracție (inclusiv de semințe!) decât varianta cu porumb și alte cereale. În momentul în care încep să lucreze în masa apei, un amestec de pelete cu siguranță că va ține crapul preocupat pe vad și îl va ademeni către cârlig. Dacă săltăm miza și nădim cu pelete de dimensiuni mari mari, deja avem o alternativă cel puțin la fel de eficientă, dar cu siguranță mai ieftină decât boilesurile solubile.
Cum alegem peletele?
În funcție de anumite criterii.
1. Birdfood sau Fishmeal? Adică atracție rapidă sau pescuit de așteptare? Pentru prima, mergem pe pelete presate sau pe varianta de birdfood a celor extrudate. Dacă practicăm un pescuit de așteptare pretabil crapilor mari, mergem pe pelete extrudate fishmeal, cu concentrație ridicată de făinuri animale și de uleiuri de pește. Cheia în acest criteriu se rezumă practic la timpul de dizolvare.
2. Dimensiune. Dacă pescuim la feeder sau pe apă rece, nu doar momeala, ci și nada trebuie să fie de granulație cât mai mică, astfel încât să se dizolve rapid și să transmită semnalul de hrană. Cu cât creștem diametrul peletelor, cu atât patul de nadă va rezista mai mult pe fundul apei, așteptând poposirea crapilor mai mari. O peletă mică de nădit este de 2 – 4 milimetri, iar diametrele mai mari se află între 6 și 10 milimetri.